Și nu ne duce pe noi în ispită

și ne izbăvește de cel rău. Căci ne ia timp să înțelegem și ce înseamnă să ne prosternăm în fața lui Baal și să realizăm că o facem.

***

Comandasem o carte. Am primit avizul s-o ridic de la posta. Am ridicat-o. Peste doua zile, un alt aviz în cutia poștală. Am fost din nou la posta și am ridicat din nou cartea. Aceeași carte, care mi-a fost trimisa (din greșeală?!?) de doua ori.

Dacă nu vrem să facem lucruri necinstite suntem puși forțat în fața unor situații de acest gen. A ne prosterna sau nu în fața Idolilor depinde de reacția noastră: Plătim pentru cartea pe care am primit-o în plus, o punem într-un plic și o trimitem înapoi, sau pur și simplu considerăm că au făcut o greșeala expediind-o și ne vedem de viața noastră.

***

A nu ne prosterna în fața idolilor e o luptă. O luptă cu un adversar pervers.

O victorie e doar o victorie și nicidecum o garanție că războiul e câștigat. Cât să ne aducem aminte ce înseamnă smerenia, adică faptul că singuri nu putem nici măcar să realizăm ceea ce ni se întâmplă.

E ușor să-i judecăm pe evreii din Vechiul Testament… mereu erau unii care făceau ceea ce era neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Credeam că lucrurile erau mai simple și că fiecare știa ce face. Se pare că nu era nicidecum așa. Nu se trezeau dimineața spunându-și: „azi voi face ceva împotriva lui Dumnezeu.” Totul era mult mai subtil. Făceau ceea ce era rău fără să-si dea seama.

***

Nu e ușor să nu ne prosternăm în fața idolilor atunci când toți cei din jurul nostru o fac. A nu ne prosterna în fața idolilor e o alegere. Chiar mai mult decât o alegere. E o luptă. O luptă împotriva societății, o luptă împotriva prietenilor și chiar împotriva familiei.

Tactica inamicului e perfidă. Chiar dacă îți propui să nu te închini în fața idolilor s-ar putea să te trezești că o faci. Pe nesimțite. Inamicul are timp, are tehnologia necesară și mai ales are multă multă răbdare.

Publicitate

Seductia = a crede ceea ce vrei să crezi

Ca si cum masca ar fi aparut mai intai la nivel spiritual, invizibil. Am renuntat sa spunem lucrurilor pe nume si incet incet ne-am (auto)cenzurat in tot ceea ce nu se integra in politically correct. Am invatat sa facem si sa acceptam raul convinsi ca raul e de fapt bine. Concedierile sunt spre binele nostru, distantarea sociala e spre binele nostru, serviciile tot mai proaste sunt si ele spre binele nostru, statisticile si stirile care creaza panica sunt si ele, evident, tot pentru binele nostru. Companiile farmaceutice si guvernele sunt  preocupate sa gaseasca o solutie, iar noi o asteptam nerabdatori.

Cand tacerea noastra a facut ca balanta sa se incline in favoarea celor care au ales tacerea (cenzura), masca s-a materializat la nivel fizic.

Cand gandirea noastra, aliniata la marcajul care se opereaza pe nesimtite asupra omenirii va inclina balanta, marcajul va deveni si el vizibil. Va iesi din sfera spirituala si se va materializa. Si fara el nu vom mai putea nici cumpara si nici vinde…

„Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva”

care e atidotul seductiei? dragostea fata de adevar

Prin lumina Ta vedem lumina

Dacă ochiul nostru este sănătos tot trupul nostru va fi plin de lumină

Dacă nu avem lumina Lui (adică Lumina primară, cea necreată, cea care exista înainte ca soarele și luna să fi fost create) tot ce avem e lumina provenită din arborele cunoașterii. O lumină amestecată cu întuneric.

Aşa că, dacă lumina care este în noi este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta.

Lumina din arborele interzis nu e chiar întuneric (căci dacă ar fi doar întuneric și-ar pierde puterea de seducție) ci e doar o semi-obscuritate în care bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua-n amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi. Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.

…dar rareori observăm acest lucru. Căci ne comparăm cu cei din jur. Lumina amestecată cu întuneric din arborele cunoașterii e o lumină care ne face să ne comparăm mereu unii cu alții. Și astfel devenim orgolioși (trufia merge înaintea căderii, iar căderea e cauzată de faptul ca din cauza lipsei de lumină devenim incapabili să identificăm obstacolele din fața noastră)  Dacă ne comparăm cu ceilalți nu rareori considerăm ca suntem mai merituoși, că religia noastră e mai bună sau că faptele noastre bune chiar servesc la ceva (deșertăciune a deșertăciunilor)

Lumina din arborele cunoașterii ne face orbi față de înțelepciune.

• Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:
•  strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:
• Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa?
• Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele…
• Fiindcă eu chem, şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna, şi nimeni nu ia seama,
•  fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele,
• de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,
• când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când vor da peste voi necazul şi strâmtorarea.
• Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.
• Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica de Domnul, 
• pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele,
•  de aceea se vor hrăni cu rodul umbletelor lor şi se vor sătura cu sfaturile lor.
•  Căci împotrivirea proştilor îi ucide şi liniştea nebunilor îi pierde,
• dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”

***

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

 

Și ce ar folosi unui om sa câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?

Iov a fost un om fără prihană și curat la suflet. Avea o viață liniștita în mijlocul familiei și averilor sale.

Într-o zi, fără veste, lucrurile au basculat spre rău și Iov a fost pus în fața unei decizii. Să facă sau să nu facă un pact cu diavolul. „Nevastă-sa i-a zis: Blestemă pe Dumnezeu și mori!”

Viața noastră poate fi frumoasă și la un moment dat totul să se prăbușească. Uneori nici nu e nevoie ca totul să se prăbușească, un simplu moft e suficient. E momentul deciziei. E momentul în care Satan iese la „agățat”. E momentul în care Dumnezeu stă deoparte și observă.

Dacă ne lăsăm „agățați” de diavol, Dumnezeu ne va respecta alegerea și se va retrage. Dacă rezistăm diavolului atunci Dumnezeu ne va atrage de partea lui. Vom face parte dintre cei care într-o zi Îl vom intalni. (doar după ce Iov a ieșit victorios din încercare, Dumnezeu s-a apropiat de el și revelațiile acestuia au fost extraordinare)

Există un moment în viața noastrâ în care Dumnezeu ne cercetează? Aș zice că da, chiar dacă această cercetare începe cu cercetarea celui rău, căci, la urma urmei. Satan e doar un instrument în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu se foloseste de diavol ca să ne cerceteze.

Conștient sau nu, în joacă sau în serios, că își aduc aminte sau nu, oamenii fac la un moment dat în viața lor un pact. Iar diavolul va face tot posibilul ca acel pact să se faca în momentele de maximă vulnerabilitate ale omului.

…și astfel am înteles de ce unii oameni leagă credința de fericire, de implinire. Pentru că ei și-au pierdut sufletul pentru fericirea de moment. Pentru o fericire iluzorie, trecatoare și care, culmea, după ani nu mai valorează nimic nici macar pentru ei. Și nu inteleg de ce, noi ceilalți, am ales suferința, am ales lipsurile si problemele dar nu nu ne-am vândut sufletul. Sunt deranjati de faptul că noi am ales eternitatea și nu prezentul și ar face orice ca să ne arate ca am greșit. Iar siguranța noastră, că numele nostru e scris deja în ceruri este lucrul cel mai de nesuportat pentru ei.

Viața de credință e frumoasă dar e plină de suferințe. E cărarea ingusta care duce spre împarăția lui Dumnezeu. Căci în împărația lui Dumnezeu se intră prin multe suferințe.

Povestea lui Iov este povestea fiecăruia dintre noi. Cu toții trecem la un moment dat printr-o experiență similară cu a lui. Experiență în urma căreia unii ne pierdem sufletul în timp ce alții îl câștigăm. Cei care aveau sufletul îl pot pierde și cei care nu-l aveau îl pot câștiga.

__________________________

Cine sunt cei care afirma cu agresivitate ca diavolul nu exista? paradoxal exact cei care au facut un pact cu el. De ce se cramponeaza cu atata putere de ideea asta? pentru ca ar vrea sa se convinga ca pactul lor nu are nicio valoare. Cum pot face asta? doar auto-convingandu-se ca partenerul lor de pact nu exista. Din punctul lor de vedere e singura alternativa posibila.