Evoluționismul sau iluzia libertății

Adenină (A), tiamină (T), citozină (C), Guanină (G). Am putea compara genomul uman cu o carte care ar contine peste 3 miliarde de litere A,T,C si G plasate într-o ordine exactă.

În timp ce unii oameni văd incontestabil această „carte” ca fiind semnătura Celui care ne-a creat, alți văd doar semnătura hazardului.

Dacă prima variantă este cea adevărată (creaționismul) atunci e logic că cealalată variantă (evoluționismul) va fi cea acceptată de marea parte a umanității. Ca și cum spiritul de rebeliune ar genetic înscris în genomul uman. (?)

Dacă creaționismul e adevărat înseamnă că omul nu este chiar ceea ce crede că este. Înseamnă că omul a fost creat si programat (de o ființă superioară lui) să fie exact așa cum este și poartă în sine însuși semnătura celui care l-a creat. O lovitură dureroasă dată orgoliului uman. Omul aparține cuiva. Omul nu-și apartine. Omului nu-i apartine nici măcar inteligența proprie de care este atât de mândru și care i-a permis să descopere genomul uman.

Dacă omul aparține cuiva înseamnă că nu e liber. Înseamnă că tot ceea ce este sau face a fost deja programat în cartea care e viața lui și chiar certificat aproape notarial 🙂  în fiecare celulă a corpului său.

Când realizăm acest lucru revolta curge parcă de la sine. Ca și cum am aștepta venirea șarpelui cel vechi care să ne susure la ureche: dacă evoluționismul e răspunsul atunci sunteți ca Dumnezeu. Sunteți specia dominantă pe această planetă și nimic nu vă poate sta impotrivă. Ce poate fi mai mult decât elita speciei dominante? Sunteți cei mai inteligenți dintre cei inteligenți. Sunteți ca Dumnezeu.

Dacă acceptăm că purtăm în fiecare celulă a corpului nostru semnătura creatorului o altă ușă a cunoașterii e pregătită pentru pasajul nostru. Trebuie doar să avem curajul să punem întrebările corecte.

La prima vedere se pare că nu suntem liberi. Pare că Dumnezeu, încă din a șasea zi a creației, înainte de sabat, a stabilit cu exactitate viața noastră în cele mai mici amănunte. A scris cartea care ne va defini viața,  după care, pentru că a terminat tot ce avea de făcut s-a odihnit. A inventat odihna.

Evoluționiștii cred că omul e liber. Sunt deranjați de ideea unui Dumnezeu care ne urmărește în permanență, de care nu ne putem scunde nicăieri și care într-o oarecare măsura ne-a predestinat.

Ce este însă libertatea? Oare suntem cu adevărat liberi? Am fost oare vreodată cu adevărat liberi? Putem fi liberi câtă vreme nu am depășit frica de moarte? Surprinzător, se pare că n-am fost niciodată liberi și că nici nu avem cum să devenim liberi.

Iar libertatea nu ne e limitată doar de faptul că aparținem celui care ne-a creat ci și de circumstanțele vieții noastre. Orice am face nu putem să ne sustragem circumstanțelor vieții pe care o avem (am fi cu siguranța diferiți dacă ne-am fi născut într-o altă țară, dacă am fi avut o altă educație, dacă am fi fost celebri, dacă am fi avut alți părinții sau alte resurse materiale, dacă am fi fost mai frumoși sau mai puțin frumoși, mai inteligenți sau mai puțin inteligenți).

Cu cât ne gândim mai profund cu atât realizăm că suntem de fapt într-o capcană din care nu avem ieșire și că, fie nu putem fi liberi fie că libertatea nu e ceea ce credem noi că ar fi.

Libertatea nu poate exista în absența unor limite. Suntem liberi să facem ce vrem dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe noi*. Libertatea vine cu cunoașterea. Suntem liberi să fumăm dar dacă o facem în curând nu vom mai fi liberi. Liberi cu adevărat suntem doar dacă cunoaștem adevărul despre fumat. Doar atunci putem lua o decizie liberă.

Cred că libertatea și adevărul sunt sinonime. Nu putem fi cu adevărat liberi dacă nu cunoaștem adevărul. Poate că exact de aceea Isus a spus „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” 

* „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12)

 

 

Publicitate

Telecomanda libertatii

Catelusul meu (30 de kg inainte de micul dejun 🙂 ) adora sa alerge si sa exploreze teritorii noi. In special zonele interzise cum ar fi curtea vecinului si alergatul dupa cei care care  alearga prin padure. Cum nu am gard la casa, catelusul meu e tot timpul in lesa cand iese afara si nu se poate bucura de de libertatea pe care ar avea-o daca ar vrea sa inteleaga ca curtea noastra are niste limite pe care nu are voie sa le depaseasca. A fost sezonul frunzelor moarte si ar fi vrut sa se joace printre ele. L-a ratat. A cazut si prima zapada si ar fi vrut sa se bucure de primii fulgi  dar cum era de asteptat, n-am fost de acord sa se bucure de ei in curtea vecinului sau aiurea prin padure.

Un colier de dresaj (cu socuri electrice si telecomanda) si cainele meu se bucura acum de tot ceea ce ii era interzis inainte. Cunoaste limitele gradinii si alearga liber si fericit in spatiul care era dintotdeauna al lui dar pe care il pierduse pentru ca ideea lui despre libertate era gresita.

***

Omul s-a revoltat impotriva unicei restrictii pe care Dumnezeu i-o pusese. A ales sa faca ceea ce ii era interzis, crezand ca acel gest ii va valida libertatea. Paradoxal, in momentul in care omul credea ca si-a exercitat libertatea s-a intamplat exact contrariul. Si-a pierdut privilegiile pe care le avea si a fost alungat din gradina.

Se pare ca libertatea nu poate exista in absenta unor limite. Suntem liberi sa consumam alcool. Dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi. Suntem liberi sa mancam dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi…

 „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12)

Sa fie aceaste limite necesare din cauza naturii umane? Sa fie acesta motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o lege? Suntem salvati prin har dar avem o lege (Torah) pe care trebuie s-o respectam. Dumnezeu ne-a dat o lege pentru a ne proteja libertatea. Pentru a fi capabili sa o pastram dupa ce a fost castigata.

 

 

Un aluat maleabil/nemaleabil sau predestinare/liber arbitru (2)

Ne nastem intr-o lume in care regulile sunt stabilite inca inainte de a ne naste. Ne nastem intr-o anumita conjunctura economica, intr-o anumita familie, intr-o anumita epoca… si tote acestea independente de alegerea noastra. In consecinta alegerile pe care le facem sunt in mare masura „predestinate” de climatul sau presiunea sociala. Ce poate sa insemne liberul arbitru in aceste circumstante?

In ce ma priveste subscriu in totalitate la ceea ce zice rav Dynovicz. Redau din memorie: liberul arbitru inseamna exact ceea ce spun cele doua cuvinte – adica suntem arbitri in partida care e viata noastra si alegem sa respectam sau sa nu respectam regulile jocului. Avem libertatea de a le respecta sau de a nu le respecta. Atat. Nu noi facem regulile si nu noi vom judeca daca am arbitrat corect sau nu partida care a fost viata noastra.

Pentru a scăpa de mentalitatea de sclav avem nevoie de 40 de ani în deșert

Se pare că deșertul este salutar. Deșertul ne salvează de noi înșine. De ego-ul nostru. Ne modelează transformându-ne în oameni liberi. Rezistența noastră la schimbare face ca unii oameni să rămână toată viața în deșert în timp ce altora le sunt suficienți doar câțiva ani.

Drumul spre libertate începe cu un deșert. Libertatea are un preț iar acest preț se numește responsabilitate. Responsabilitata propriei vieți. Înainte de a-i vindeca pe cei bolnavi Isus i-a întrebat mereu dacă vor să fie vindecați.

Oricât de bizar pare, unii oameni nu vor să fie vindecați și nici nu vor să renunțe la condiția de sclav. Nu vor să schimbe nimic și merg înainte, mereu, pe același drum care nu duce nicăieri, mințindu-se (amăgindu-se) că le este bine. Obișnuința. Adaptabilitatea. Doi inamici redutabili.

Pentru a câștiga și păstra libertatea e nevoie să înfruntăm adevărul. Adevărul despre noi înșine și despre lumea în care trăim. Pe acest drum descoperim că multe lucruri pe care le credeam adevărate sunt în realitate false. Învățăm să ne ferim de manipulări și învățăm că lanțurile cu care am fost legați nu se rup prin diplomație. Că uneori e nevoie de violență. Căci Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.

Libertatea nu înseamnă să fim ca ceilalți. Libertatea înseamnă să fim noi înșine. Iar când avem curajul să fim noi înșine constatăm că devenim vizibili (căci, care e cea mai bună ascunzătoare dacă nu faptul de a te pierde într-o mulțime, de a fi cât mai anonim posibil)

Drumul care duce la viață e cărarea îngustă. Iar această cărare urcă mereu. Cu fiecare treaptă pe care o urcăm devenim tot mai vizibili. Tot mai deranjanți.

Viață într-o cutie

Evreii au avut nevoie de o serie minuni pentru ca să poata pleca din Egipt. Cu toate astea se pare ca doar unul din cinci evrei a părăsit Egiptul*. Restul au rămas. Pentru n-au putut să abandoneze cutiuța mentalitatea de sclav.

Ușor nu le-a fost nici celor care au părăsit Egiptul. Au avut și ei nevoie de 4o de ani pentru că să treacă de la mentalitatea de sclav la mentalitatea de om liber.

A deveni om liber nu e ușor. Iar libertatea începe prin a realiza că nu suntem liberi.

Mici cutiuțe (textul cântecului)

Cutiuțe foarte strâmte, dintr-un material de proastă calitate, cutiuțe asemănătoare. Roșii, violete, verzi, toate foarte cochete și toate făcute din același material de proastă calitate. Cutiuțe asemănătoare. Iar oamenii din aceste cutiuțe merg cu toții la universitate, unde sunt puși cu toții în mici cutii, toate la fel. Unii devin medici, alții dentisti, alții oameni de afaceri, alții avocați dar toți sunt în aceleași cutiuțe identice dintr-un  material de proastă calitate. Beau cu toții Martini sec, joacă golf toată după masa, pe urmă fac copii drăguți care vor merge cu totii la școală, pe urmă vor merge în vacanțe iar apoi cu toții la universitate unde vor fi puși în alte cutiuțe si vor deveni cu totii la fel.  Cu toții sunt identici. Băieții studiază comerțul și devin capi de familie și astfel construiesc noi cutii micuțe, toate la fel. Pe urmă își fac ordine în lucruri și se îndreaptă cu toții spre cimitir unde sunt puși în cutiuțe identice de proastă calitate.

_____________________

*În ebraică cuvântul folosit pentru „a cincea parte” și „în bună rânduială” este exact același: vahamoushim

„Ci a dus Dumnezeu poporul imprejur, pe calea pustiului, catre Marea Rosie. Si fiii lui Israel au iesit in buna randuiala din pamantul Egiptului.”(Iesirea 13:18)

„Sa porunceasca dar Faraon sa se puna supraveghetori peste tara, ca sa adune in cei sapte ani de belsug a cincea parte din toate roadele pamantului Egiptului.” (Facerea 41:34)

sursa