Fără inteligență nu poate exista libertate. Instinctele nu sunt libertate. Sunt predestinare.
Fără inteligență suntem incapabili să alegem. Animalele nu aleg, sau aleg foarte puțin în funcție de inteligența lor. O găină versus un câine. Acesta din urmă poate fi dresat deci își poate exersa liberul arbitru ascultându-te. Sau neascultându-te. Când dresajul și instinctul intră în competiție, instinctul câ1tigă.
Pe măsură ce inteligența crește, liberul arbitru devine din ce în ce mai pregnant.
Dacâ Eva n-ar fi fost inteligentă n-ar fi înțeles propunerea șarpelui și n-ar fi fost tentată. Ca dovadă celelalte animale din Gradina Edenului care n-au fost tentate. Dacă îi propun câinelui meu același lucru (să fie ca Dumnezeu) n-ar înțelege nimic.
Într-un fel Dumnezeu a fost „constrâns” de El însuși să ne dea liberul arbitru, căci fără el am fi fost doar niște animale.
Și totuși liberul arbitru e contracarat de predestinare. Dar poate că el a existat înainte de predestinare, iar predestinarea nu e altceva decât o „etalare”, o „dezarhivare”, o vizualizare în timp real a ceea ce a fost cu mult timp înainte realizat grație liberului arbitru.
Trecutul nu poate fi schimbat. În lumea noastră pentru că a fost deja, iar în lumea lui Dumnezeu pentru că nu există.
Suntem deci rezultatul alegerilor pe care le-am făcut deja, înainte de a ne naște? adică alegerile făcute de noi atunci când eram în acea particulă infinit de mare și infinit de mică?
Fericiți cei săraci cu duhul capătă o cu totul altă dimensiune.
de vorbă cu mine însămi 