Doi

Mulți dintre noi avem impresia că timpul trece mai repede decât de obicei. Să fie legat de vârstă? De faptul că avem mai multe informații, mai multe preocupări? să fie tehnologia de vină? Să fie altceva?ceva care depășește, care e de neînțeles și necontrolabil?

***

Ca să poată exista viață e nevoie în principal de doar două elemente. Apă și lumină. Toate celelalte decurg din acestea. Căldura planetei e lumină de la soare, aerul există pentru că există plante si oceane, plantele au nevoie de apă și lumină, iar pământul poate găzdui viața doar dacă există apă și lumină.

Conform Genezei lumina și apa sunt singurele două elemente care vin de dincolo, din lumea lui Dumnezeu. Geneza vorbește de o lumină necreată, de lumina spirituală care exista înainte ca soarele să fie creat și nu vorbește nicăieri de creația apei. Conform bibliei, ambele existau înainte ca timpul să existe. (o lumină naturală pentru toată lumea și o lumină spirituală pentru cei care l-au întâlnit pe Dumnezeu, nașterea din nou fiind în acest context tranziția de la lumina materială la cea spirituală).

Apa și lumina sunt misterioase. Apa are memorie și e singurul lichid care atunci când îngheață își mărește volumul. Lumina există doar în mișcare, ca și cum n-ar fi aici cu noi… se comportă ca și cum ar fi doar în trecere.

Reperul absolut este lumina, timpul sau distanța nu fac altceva decât să varieze în funcție de lumină. Timpul și distanța sunt cazuri particulare.

Dumnezeu e în afara timpului, iar omul a devenit prizonierul timpului. Dar lumea noastră e o lume a dualității – deși corpul nostru e în interiorul timpului, sufletul nostru pare să fie în afara timpului, căci e imaterial. De aici senzația că deși corpul nostru îmbătrânește, sufletul nostru rămâne veșnic tânăr?

Putem fi deci în două locuri în același timp: aici pe pământ în lumea materială, si împreună cu Dumnezeu în lumea spirituală în afara timpului. Corpul nostru este aici dar spiritul este si aici și acolo în același timp.

Timpul face (curge, trece) doar ceea ce vrea lumina.

Care să fie importanța timpului? Putem să influențăm curgerea lui? E timpul ca un râu care curge constant sau are regiuni în care viteza lui variază?

Publicitate

Adevărul e o comoară ascunsă și un mărgăritar de mare preț

Căutăm adevărul, dar adevărul este ascuns de ochii lumii, căci el se găsește în spatele voalului de securitate, de confort sau de apartenență la această lume. Dacă îl căutăm, îl vom găsi. Dacă îl găsim, lăsăm în urma noastră toate lucrurile superficiale care aparțin lumii acesteia. Poziție socială, credibilitate, siguranța zilei de mâine etc.

Făcând acest pas vom descoperi surse de apă în deșert. Dacă descoperim surse de apă în deșert, vindem tot ce avem și cumpărăm acel teren pe care se află comoara găsită.

***

Cei care caută adevărul sfârșesc prin a-l găsi. Cei care caută adevărul realizează mascarada în care e plonjată planeta în ultimii aproape 2 ani. Dacă sunt onești, medicii vor fi împotriva tratamentelor genetice deghizate. Dacă vor face pasul de a afirma acest adevăr în public își vor pierde locul de muncă, statutul social, confortul. Dacă adevărul e mai prețios pentru ei decât tot ceea ce au, vor renunța la tot și vor cumpăra la schimb terenul pe care se află adevărul. Astfel îl vor găsi pe Dumnezeu.

 „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.”

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are îi-l cumpără.”

 

Și nu ne duce pe noi în ispită

și ne izbăvește de cel rău. Căci ne ia timp să înțelegem și ce înseamnă să ne prosternăm în fața lui Baal și să realizăm că o facem.

***

Comandasem o carte. Am primit avizul s-o ridic de la posta. Am ridicat-o. Peste doua zile, un alt aviz în cutia poștală. Am fost din nou la posta și am ridicat din nou cartea. Aceeași carte, care mi-a fost trimisa (din greșeală?!?) de doua ori.

Dacă nu vrem să facem lucruri necinstite suntem puși forțat în fața unor situații de acest gen. A ne prosterna sau nu în fața Idolilor depinde de reacția noastră: Plătim pentru cartea pe care am primit-o în plus, o punem într-un plic și o trimitem înapoi, sau pur și simplu considerăm că au făcut o greșeala expediind-o și ne vedem de viața noastră.

***

A nu ne prosterna în fața idolilor e o luptă. O luptă cu un adversar pervers.

O victorie e doar o victorie și nicidecum o garanție că războiul e câștigat. Cât să ne aducem aminte ce înseamnă smerenia, adică faptul că singuri nu putem nici măcar să realizăm ceea ce ni se întâmplă.

E ușor să-i judecăm pe evreii din Vechiul Testament… mereu erau unii care făceau ceea ce era neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Credeam că lucrurile erau mai simple și că fiecare știa ce face. Se pare că nu era nicidecum așa. Nu se trezeau dimineața spunându-și: „azi voi face ceva împotriva lui Dumnezeu.” Totul era mult mai subtil. Făceau ceea ce era rău fără să-si dea seama.

***

Nu e ușor să nu ne prosternăm în fața idolilor atunci când toți cei din jurul nostru o fac. A nu ne prosterna în fața idolilor e o alegere. Chiar mai mult decât o alegere. E o luptă. O luptă împotriva societății, o luptă împotriva prietenilor și chiar împotriva familiei.

Tactica inamicului e perfidă. Chiar dacă îți propui să nu te închini în fața idolilor s-ar putea să te trezești că o faci. Pe nesimțite. Inamicul are timp, are tehnologia necesară și mai ales are multă multă răbdare.

Separarea grâului de grâu sau a oilor de oi

Când grâul a ajuns la maturitate e separat de neghină. Neghina e aruncată în foc iar grâul depozitat în grânare.

„Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.„

Până la vremea secerișului grâul și neghina cresc împreună. La vremea secerișului, grâul va fi separat de neghină. Neghina va fi aruncată în foc iar grâul va fi strâns în grânar. Prima separație.

Ce se va întâmpla cu grâul strâns în grânar? Probabil că perioada în care va fi depozitat în grânar va fi o lungă perioadă de așteptare. De încercare. O parte din grâu va fi probabil mâncată de șoareci, alta se va deteriora, iar în final doar o parte din grâu va fi neatins de intemperii. A doua separație. Separația fecioarelor. Separația fecioarelor înțelepte de cele neînțelepte.

***

La început au existat două tabere. A celor care vor să se vaccineze și a celor care nu vor să se vaccineze. Grâul și neghina. Prima separație.

Pe urmă au urmat restricțiile și în tabăra celor care nu voiau să se vaccineze a apărut o diviziune. A doua separație – cei care s-au vaccinat pentru a putea să-și continue viața de dinainte și cei care au renunțat la tot. Fecioarele înțelepte s-au pregătit făcându-și rezerve pentru momentul în care accesul la lumea civilizată le va fi inaccesibil și fecioarele care nu s-au pregătit și au fost nevoite să se vaccineze ca să-și poată cumpăra ulei pentru lampă (alimente, medicamente, apă etc.)

Cred că ne apropiem cu pași repezi de a doua selecție. Cred că fecioarele nechibzuite n-au putut cumpăra ulei pentru candelele lor fără să accepte semnul fiarei, motiv pentru care n-au mai putut să intre în sala de nuntă căci ușa a fost încuiată.

Fără cuvinte

https://odysee.com/$/embed/mortsduvaccincovid-FR/4b3da0e2426eca4f22ea018c83e31754dbc43aed?r=2zNw5fXPcaWLo9BdMAc3UN3Yzgquk8N8

Câinele, judecata și dreptatea

De fapt Dumnezeu e un zece (1o porunci, 1o plagi pentru eliberarea din Egipt, 10% din veniturile noastre ii apartin) iar omul, dupa chipul si asemanarea lui e un noua (se naste dupa noua luni de sarcina de ex.)

de vorbă cu mine însămi

Sunt o ființă umană deci nimeni nu poate contesta că n-aș fi mai inteligentă decât câinele meu. Nici semenii mei și nici semenii lui chiar daca printre patrupede ar putea circula legenda că câinele l-ar fi dresat pe Pavlov – de câteori voia să mănânce, el câinele, apăsa pe buton și omul se executa hranindu-l.

Dacă credeți în legenda patrupedelor n-are rost să citiți în continuare, căci ceea ce scriu nu e pentru voi.

Cum spunem, sunt net mai inteligentă decât câinele meu (cine nu-i de acord n-are rost să citească în continuare). Dacă eu sunt un 10, atunci câinele meu e un 7, primatele care cică-s mai inteligente decât câinele meu ar fi un 7,1 iar găinile, insectele și alte bâzdâgănii microscopice ar fi, cu puțină bunăvoință, undeva pe la 6,5.

Nu vreau să am nicio maimuță, nicio insecta (dacă s-ar putea) și nicio găină (în casă zic). Vreau…

Vezi articolul original 589 de cuvinte mai mult

De ce ce nevoie de suferinta?

o explicatie printre alte mii de explicatii.

Raspunsul ar putea fi simplu: pentru ca Dumnezeu sa ne poata binecuvanta.

Explicatia e insa  mai lunga: Dumnezeu nu ne poate binecuvanta daca nu facem voia Lui. (nefacand-o ne plasam in situatia celui care se roaga sa castige la Loto dar fara sa aiba intentia sa joace vreodata)

Din nefericire…

• uneori nu stim care e voia Lui.
• alteori stim dar nu avem curajul sa facem ceea ce ni se cere.
• alteori credem ca binecuvantarile nu sunt pentru noi pentru ca ne-am obisnuit cu problemele.
• alteori nu stim ce inseamna mai bine si nu credem ca putem avea mai mult.
• alteori ne e frica de schimbare si in fortareata in care e prizoniera mintea noastra lumina nu poate patrunde.
• alteori suntem semi-docti sau orgoliosi si credem ca le stim pe toate mai bine si astfel devenim opaci, impenetrabili la lumina.
• alteori suntem snobi. Consideram ca stim totul si suntem convinsi ca ceilalti au de invatat de la noi

Comportamentul nostru il limiteaza pe Dumnezeu pana acolo incat voia Lui, buna agreabila si perfecta nu poate sa se materializeze in dreptul nostru. Totusi, care ar fi „parghiile” pe care Dumnezeu le-ar mai putea utiliza?

Sa se vorbeasca fiecaruia pe limba noastra. Sa foloseasca limbajul suferintei, un limbaj universal pe care toata lumea il pricepe. Sa ne viziteaze si ne cerceteze inimile. Daca avem meritul sa recunoastem timpul in care suntem cercetati, ferice de noi. Ne poate vorbi, noi Il putem auzi si in consecinta ne putem transforma.

Dumnezeu a condus poporul evreu prin desert. A fost nevoie de 40 de ani prin desert pentru ca Dumnezeu sa-i poata plasa pe „traiectoria” binecuvantarilor. Iar acest drum nu a fost usor, a fost drumul eliberarii de mentalitatea de sclav. Prima victorie, metamorfozarea inteligentei.

Cel mai sigur loc pe acest pamant este in centrul voii lui Dumnezeu. E locul in care Il intalnesti, locul in care iti vorbeste, locul in care te binecuvanteaza. Daca parasesti acest loc devii vulnerabil. Harul Lui nu te mai inconjoara ca un scut si sagetile celui rau de pot atinge…

Pe drumul binecuvantarilor se intra prin suferinta.  Fara suferinta riscam sa gresim drumul. A fi smulsi de pe un drum gresit se face tot prin suferinta. A smulge „radacinile” noastre din pamantul in care au crescut se face cu durere, dar in final, pentru toti cei care vor sa-L urmeze, Dumnezeu va deveni adăpostul, sprijinul  si ajutorul care nu le va lipsi niciodată în nevoi. (psalm 46:1)

 

Nimic nu se pierde

Avem doua posibilitati: putem sa facem ca toata lumea si sa ne uitam la lucrurile care se vad sau putem sa facem ca cei alesi si sa ne uitam (si) la lucrurile care nu se vad.

„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2 Corinteni 4:18)

Observand lucrurile care se vad stim ca nimic nu se pierde ci totul se transforma. Cu cele spirituale, cele care nu se vad, e putin mai complicat caci Dumnezeu, desi e aproape de noi, vrea sa fie gasit prin tatonarile noastre repetate. Ca si cum s-ar ascunde in spatele fenomenelor naturale pentru a nu interfera cu liberul nostru arbitru, oferindu-ne astfel libertatea de a vedea ceea ce dorim sa vedem: fie un fenomen natural, fie sa-L vedem pe Cel care a facut posibil ca acel fenomen natural sa aiba loc.

Maretia omului consta (si) in capacitatea de a-L vedea pe El atunci cand numele lui ar putea fi (ca intotdeauna de altfel) Hazard. Daca avem ochii spirituali deschisi observam ca Hazard ar putea fi (unul dintre) numele lui Dumnezeu. Dumnezeu controleaza hazardul si nimic nu e la intamplare…  noi numim hazard ceea ce nu putem controla, ceea ce scapa puterii noastre de intelegere… si e greu sa observam ca hazardul are legile lui… inscrise in Biblie.

Faptul ca nimic nu se pierde ci totul se transforma ne plonjeaza intr-un univers extrem de sensibil. Fiecare cuvand rostit ramane undeva, ca o unda electromagnetica care nu dispare in neant… Isus spune ca intr-o zi fiecare om va da socoteala pentru fiecare cuvant pe care l-ar fi rostit… caci nici un cuvant nu se poate pierde.

Pacatul este o materie care se acumuleaza si care nu dispare nici ea in neant. (abia cand pacatele celor care ocupau Tara Promisa s-au acumulat atingand un anumit prag, evreii au putut s-o ocupe)

Pentru ca sa existe pacat e nevoie mai intai de o tentatie. Fara tentatia oferita de sarpe omul nu ar fi pacatuit. In fiecare an, de Yom Kippur tapul ispasitor purta pacatele poporului israel in desert. Cineva trebuia sa poarte toata acea materie spirituala… iar tapul ispasitor era vehicolul care purta pacatele inspre Satan, cel care era responsabil cu tentatiile si care astfel era obligat sa le poarte. Astfel omul devenea liber de materia spirituala a pacatului pentru inca un an. Exista un tap pentru Dumnezeu si exista un tap pentru Satan. Tapul pentru Dumnezeu era sacrificat pentru iertare iar cel pentru Satan alungat in desert.

Pacatele noastre se acumuleaza si nu dispar cu trecerea timpului. Singura solutie ca ele sa dispara este ca cineva sa le poarte, iar acel cineva sa le preia asupra lui insisi si sa moara impreuna cu ele. Singurul care a putut face acest lucru a fost insusi Dumnezeu pentru ca doar El era fara pacat, astfel incat, mort impreuna cu pacatele a putut sa revina la viata doar El. Fara pacatele noastre pe care le-a purtat.

Idolatria din luna decembrie

Uitandu-ma la aglomeratia de pe strazi, la forfota din magazine, la oamenii grabiti si din ce in ce mai obositi, striviti parca sub povara obligatiilor fara numar sau dimpotriva la cei singuri care se simt in aceasta perioada mai singuri decat de obicei (de unde numarul mult mai mare al sinuciderilor in prejma Craciunului) nu pot decat sa ma mir ca Craciunul poate fi considerat o sarbatoare crestina. De altfel in Biblia aminteste doar de doua personaje care si-au serbat ziua de nastere: faraon si Irod.

Mi-a placut in mod deosebit mesajul lui Alin Blaine, marturia lui de credinta care seamana cu cea a preotului ortodox aici:

de vorbă cu mine însămi

După ce am ascultat mesajul am pus mâna pe bradul de Crăciun (în sfârșit!!!) si l-am condus pe ultimul lui drum, spre pubela de gunoi. Și asta în condițiile în care eu nu sărbătoresc Crăciunul…

Cu toate astea, păstrasem bradul de plastic, primit cadou, doar asa, pentru orice eventualitate… ca să mă ferească de privirile chiorâșe și de catalogările celor care mi-ar călca pragul în această perioadă a anului…

O gură de aer proaspăt, un mesaj preluat de pe site-ul „Fără compromis”, un site care-și poartă bine numele.

Vezi articolul original

Dincolo de aparente

Imparatia lui Dumnezeu nu vine intr-un mod care sa izbeasca privirea. E langa noi dar daca nu avem ochi (spirituali) nu o vedem.

Faptele sunt fapte deci vizibile cu ochiul liber. Harul sa fie atunci dupa starea inimii? adica dupa ceva intim, interior pe care doar Dumnezeu il vede? Harul sa insemne (si) ca cei mantuiti sa fie alesi pentru revelatia lui Dumnezeu dupa starea inimii lor? si nu dupa faptele lor? Un exemplu ar fi Pavel. Facea cu sinceritate ceea ce era gresit ferm convins ca ceea ce face este bine. Intentiile lui erau bune dar faptele gresite. Dumnezeu ii cunoastea insa inima. Stia ca era un aluat maleabil.

„o ramasita datorita unei alegeri, prin har” (Romani 11:5)

Si de aici rezulta un paradox. Unii oameni par rai, egoisti sau increzuti dar de fapt sunt doar traumatizati sau ignoranti. Dumnezeu vede in ascuns si rasplateste tuturor. Alti oameni par buni, altruisti si generosi dar de fapt inima lor, intimitatea gandurilor si sentimentelor le e cu totul alta. Dumnezeu vede in ascuns si nu judeca dupa aparente.

Legea este (a fost) dupa fapte iar harul este dupa starea inimii (motivatiile noastre ascunse care uneori sunt in contradictie cu faptele. Putem face fapte bune dar motivatia acestora sa fie rea precum putem face fapte rele dar motivatia acestora sa fie buna – precum Pavel). Dumnezeu care e in ascuns vede ceea ce noi nu putem vedea.

Cum il gasim pe Dumnezeu? Cautand intelepciunea. „Dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu„ (Proverbe 2)

***

In general oamenilor le e frica de schimbare, de necunoscut.  Cand cineva se schimba exista cel putin 2 reactii. Unii sunt curiosi sa inteleaga ce a determinat schimbarea (un aluat maleabil) in timp ce altii arunca cu pietre din start inainte de a sti despre ce e vorba (un aluat nemaleabil).

Recunosc. E riscant sa intelegi ce a determinat schimbarea celuilalt caci intelegand risti sa fi si tu prins in tavalugul acesteia si sa realizezi ca ai trait degeaba pana atunci.