Ca sa lumineze noaptea

Perioada de har e o perioada de suferinta. Pentru Iacov. Ai pornit la drum pe cararea cea ingusta care duce la viata si dintr-o data se lasa seara. Intunericul devine din ce in ce mai negru – doar cateva raze de luna iti mai tin companie. Lumina pe care o ai e doar pentru urmatorul pas. 

Daca noaptea ar fi totala, fara luna, voalul ar fi complet si n-ai vedea mai departe de povestea drobului de sare. Daca voalul n-ar exista s-ar pierde liberul arbitru. Intre aceste doua limite se afla cararea ta.

Cand e noapte, in inchisoarea problemelor in care te afli Dumnezeu iti trimite o mica raza de lumina. Ca si cum luna ar fi fost creata special pentru tine. Pentru a-ti lumina noaptea. In acel moment ai doua directii posibile: fie te indrepti spre momentul in care acel luminator lumineaza la maximum (luna plina) fie te indrepti spre o obscuritate totala (noaptea fara luna).

Iti trebuie doar curajul de a te arunca in gol si nebunia de a crede ca gravitatia poate fi inversata. Daca alegi sa te agati cu ambele maini de credinta vei intra intr-o zona in care vei umbla pe nori precum Petru a umblat pe apa.

Publicitate

Cum sa ne furam singuri caciula

si sa fim ferm convinsi ca n-am furat-o noi.

Sa presupunem ca suntem intr-o relatie careia vrem sa-i punem capat dar suntem prea lasi ca sa-i spunem celuilalt in fata. Cum procedam pentru a ne fura propria caciula? Ne comportam de asa maniera incat sa-l exasperam pe celalalt pana cand il vom determina sa ne paraseasca el. In felul acesta avem constiinta impacata, iar bonus, nu numai ca suntem nevinovati dar suntem chiar victime. Si vom astepta ca ceilalti sa ne planga de mila.

Dumnezeu priveste insa motivatiile ascunse ale inimilor noastre si nu judeca dupa aparente. „Fiindca nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.” (Luca 8:17)

Telecomanda libertatii

Catelusul meu (30 de kg inainte de micul dejun 🙂 ) adora sa alerge si sa exploreze teritorii noi. In special zonele interzise cum ar fi curtea vecinului si alergatul dupa cei care care  alearga prin padure. Cum nu am gard la casa, catelusul meu e tot timpul in lesa cand iese afara si nu se poate bucura de de libertatea pe care ar avea-o daca ar vrea sa inteleaga ca curtea noastra are niste limite pe care nu are voie sa le depaseasca. A fost sezonul frunzelor moarte si ar fi vrut sa se joace printre ele. L-a ratat. A cazut si prima zapada si ar fi vrut sa se bucure de primii fulgi  dar cum era de asteptat, n-am fost de acord sa se bucure de ei in curtea vecinului sau aiurea prin padure.

Un colier de dresaj (cu socuri electrice si telecomanda) si cainele meu se bucura acum de tot ceea ce ii era interzis inainte. Cunoaste limitele gradinii si alearga liber si fericit in spatiul care era dintotdeauna al lui dar pe care il pierduse pentru ca ideea lui despre libertate era gresita.

***

Omul s-a revoltat impotriva unicei restrictii pe care Dumnezeu i-o pusese. A ales sa faca ceea ce ii era interzis, crezand ca acel gest ii va valida libertatea. Paradoxal, in momentul in care omul credea ca si-a exercitat libertatea s-a intamplat exact contrariul. Si-a pierdut privilegiile pe care le avea si a fost alungat din gradina.

Se pare ca libertatea nu poate exista in absenta unor limite. Suntem liberi sa consumam alcool. Dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi. Suntem liberi sa mancam dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi…

 „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12)

Sa fie aceaste limite necesare din cauza naturii umane? Sa fie acesta motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o lege? Suntem salvati prin har dar avem o lege (Torah) pe care trebuie s-o respectam. Dumnezeu ne-a dat o lege pentru a ne proteja libertatea. Pentru a fi capabili sa o pastram dupa ce a fost castigata.

 

 

Un aluat maleabil/nemaleabil sau predestinare/liber arbitru (2)

Ne nastem intr-o lume in care regulile sunt stabilite inca inainte de a ne naste. Ne nastem intr-o anumita conjunctura economica, intr-o anumita familie, intr-o anumita epoca… si tote acestea independente de alegerea noastra. In consecinta alegerile pe care le facem sunt in mare masura „predestinate” de climatul sau presiunea sociala. Ce poate sa insemne liberul arbitru in aceste circumstante?

In ce ma priveste subscriu in totalitate la ceea ce zice rav Dynovicz. Redau din memorie: liberul arbitru inseamna exact ceea ce spun cele doua cuvinte – adica suntem arbitri in partida care e viata noastra si alegem sa respectam sau sa nu respectam regulile jocului. Avem libertatea de a le respecta sau de a nu le respecta. Atat. Nu noi facem regulile si nu noi vom judeca daca am arbitrat corect sau nu partida care a fost viata noastra.

Jucarii. Pentru toate varstele

 

Ne facem „ucenicia” cu jucarii de plus. Un ursulet de exemplu. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul de masina, in carucior sau chiar pe bicicleta. Sigur, la gradinita sau la scoala nu avem voie,  dar ursuletul de plus ne asteapta cuminte acasa.

Intre timp devenim adolescenti, adulti si batrani.  Adevarati profesionisti . 🙂  Cum era de asteptat nu mai suntem aceiasi. Cel putin in aparenta. Nu mai avem ursuleti de plus ci am trecut la etapa urmatoare. Un catel. In carne si oase. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul lui de masina, in sacosa speciala pentru magazin sau pe bicicleta… Sigur, la locul de munca nu avem voie cu el, dar catelusul nostru (care nu mai e de plus) ne asteapta cuminte acasa. Si da bucuros din coada.

foto

Ce vrem cu adevarat?

E posibil sa nu stim? Sau doar mai comod sa nu vrem sa stim?

Cred ca  fiecare dintre noi stie. Stim ce e bine si stim ce nu e bine. Dar am remarcat cu totii ca a face ce e bine necesita un efort pe cand a face ce nu e bine  reprezinta  parca a doua noastra natura. E in general optiunea care se prezinta prima si care trebuie de cele mai multe ori alungata printr-un efort.

Uneori a face ce e bine inseamna a iesi din ascunzatoarea anonimatului si a atrage spre sine toate privirile (mirate sau  de cele mai multe ori ostile).  Alteori a face ce e bine inseamna asumarea unei responsabilitati (si ce comod e sa nu ai responsabilitati…)

Isus ii intreba mereu pe cei care i-a vindecat ce anume vor sa faca pentru ei. Ca si cum n-ar fi fost evident… Totusi, a fi sanatos vine la pachet cu  responsabilitatea.  Unii vor sa si-o asume in timp ce altii nu vor sa si-o asume si atunci gasesc scuze…  (si vai de cei care nu le inghit 🙂 )

De cele mai multe ori raspunsul la intrebarea „Vrei sa fii sanatos?” se afla in faptele noastre. Nu putem raspunde in mod pozitiv atunci cand felul in care traim demonstreaza contrariul.

 

 

altfel

Ziua 1. – O singura samanta.
Ziua 2. – Un singur copac.
Ziua 3. – Un singur copac, mii de seminte.
Ziua 4. – Mii de copaci.
Ziua 5. – Sute de mii de semninte, mii de copaci.
Ziua 6. – Sute de mii de copaci, ne-numarabile seminte.
Ziua 7. – odihna la umbra zilei 1.

Ziua unitatii versus zilele expansiunii.

A vorbi mai puțin e strategic

O mică sămânță cât s-o rătăcești dacă nu ești atent, puțin pământ, apă și multă lumină. În spatele ochilor închiși m-am ascuns în ramurile crescute peste noapte. Un loc știut doar de El și doar de mine. Fără zgomot de fond. Fără paraziți. Liniște. Pace. Un avant-goût a celor o mie de ani de pace.

***

Satan nu ne cunoaște gândurile.  A vorbi mai puțin e strategic.

Contratimp

O lume nebuna care alearga prea repede. Haotic. Cei care fac ca pamantul sa se invarteasca au uns rotile dintate ale mecanismului ancestral cu prea multa vaselina. Pamantul se invarte prea repede. Ametiti, oamenii nu mai au timp sa asculte ticaitul mnoton al timpului care trece.

Viteza e molipsitoare. Nimeni nu mai asculta pe nimeni si toti se grabesc sa vorbeasca. De parca timpul ar fi limitat de balaurul care inghite in fiecare zi cate-o portie de timp.  Pe bucati.  Azi o ureche, maine inca o ureche … O lume de surzi. Nimeni nu mai are timp sa gandeasca. Idei prespalate, nesifonabile, pregandite  si  disponibile pe toate gardurile. De sarma ghimpata.  Nu trebuie decat sa intinzi mana si sa le culegi. Sa le share-uiesti. Si sa le mananci ca pe like-uri.

***

Iar Dumnezeu, desuet ca de obicei, ne-a prevazut pe fiecare, democratic si nenegociabil cu o doua urechi si cu o singura gura. Ca si cum ar avea pretentia sa vorbim mai putin si sa ascultam mai mult. Cine mai are timp sa-L asculte?

 

 

 

O singura zi

Avem un Dumnezeu al cuvantului si nu al imaginii. Nu putem sa Il vedem dar putem sa Il auzim. Un singur cuvant rostit de El e suficient sa creeze intreg universul. Intr-o singura zi. Ziua intai. Ziua unu. Ziua creatiei. Ziua care contine in interiorul ei o lume intreaga. Ziua care ne contine  pe noi toti. O zi in afara timpului si in acelasi timp care contine in interiorul ei  timpul in intregimea lui. Prezentul, trecutul si viitorul toate condensate, miniaturizate, intr-o  samanta de posibilitati in continua expansiune.

Cata vreme universul nostru e in expansiune inseamna ca acea samanta plantata in ziua unu a creatiei nu a terminat de construit tot ceea ce a fost programata. Inseamna ca mai este inca timp si ca mai este inca loc. Inseamna ca Dumnezeu, asezat in afara timpului asteapta…

Nu-i asa ca a devenit simplu de inteles de ce Biblia spune ca Dumenzeu ne cunoaste inca inainte ca noi sa fi existat? si ca stie dinainte care dintre noi vom fi ai Lui intr-o zi?

________________

In varianta originala a Genezei (Berechit) verbul a crea este folosit doar in relatie cu ziua intai. Pentru celelalte zile sunt folosite alte verbe care inseamna: a modela, a fasona ceea ce a fost deja creat. De remarcat ca acelasi cuvant , a crea, este folosit atunci cand Dumnezeu vorbeste de o inima noua. Pentru cei care cred in El.

Cuvantul berechit este el insusi o cheie. Literele din care e compus sugereaza o expansiune totala.