Ce este timpul? și cum poate arăta viața în afara lui?
Dacă arunc o piatră într-un lac, între momentul în care piatra e pe traiectorie și momentul în care cade făcând cercuri concentrice pe suprafața apei , pot distinge timpul: prezentul – momentul în care o arunc, trecutul – momentul în care m-am gândit să o fac și viitorul – momentul în care piatra cade făcând cercuri pe suprafața apei.
Dacă timpul nu există atunci înseamnă că toate aceste momente nu se pot petrece decât în exact același timp. Deodată și mereu. Înseamnă și că s-au petrecut deja și că se vor petrece, pentru că dacă ceva s-a petrecut înseamnă că se va petrece mereu, căci prezentul, trecutul și viitorul sunt toate amestecate în momentul prezent și accesibile în toate direcțiile.
Totuși, pentru ca acțiunea să se desfășoare ar trebui ca totul (acțiunea de a arunca piatra, de a mă gândi să o fac și momentul în care piatra cade) să se desfășoare exact în aceeași fracțiune de fracțiune de sedundă. Dar dacă timpul nu există când se petrec aceste 3 acținuni? probabil într-un „loc” în care prezentul trecutul și viitorul sunt toate „condensate” în aceeași unitate de loc.
Dacă timpul nu există înseamnă că nici spațiul nu poate exista. Deci nu există nici distanță.
Ca și cum totul ar fi extrem de mic, extrem de minuscul suficient cât să anihileze distanța. Astfel încât momentul în care arunc piatra și momentul în care piatra cade făcând cercuri pe suprafața apei să fie concomitente.
Dacă timpul și spațiul nu există atunci totul e condensat într-o unică „particulă”, în ceva inifinit de mic dar în același timp infinit de mare căci acea „particulă” conține în interiorul ei totul. Prezentul, trecutul, viitorul precum și distanțe incredibile în care chiar și lumina ar rătăci la nesfârșit.
Dacă nu există distanță și timp atunci nu poate exista decât o singură, o unică „particulă”.
Acest „punct”, această esență, această contradicție infinit mare și infinit de mică, a creat un „flash” astfel încât să ofere unei părți din ceea ce există, exista și va exista în interiorul ei să se dezvolte în timp și spațiul. Ca o dezarhivare a unui fișier arhivat.
Această „esență” a creat universul nostru. Pe noi. Viața noastră. A creat dar în același timp n-a creat nimic căci doar a permis unui gând care exista în interiorul ei să se extindă. Să iasă din „arhivare” și să ocupe spațiul și timpul de care avea nevoie.
În prezentul nostru proogramul încă curge, acel „flash” se extinde astfel încât să exteriorizeze/materializeze tot ceea ce avea „arhivat”. În consecință universul nostru e în expansiune.
Tot ce se întâmplă s-a întâmplat deja în interiorul „particulei esență”, a „particulei creatoare” dar vizualizat abia în timpul și spațiul dezarhivat.
Cu toate astea suntem cu toții prinși în interiorul acelei „particule creatoare” în care am existat întotdeauna și în afara căreia nu putem exista. De aceea Dumnezeu ne cunoaște de dinainte de a exista lumea. De aceea Dumnezeu poate fi peste tot în același timp. Pentru că e în același timp incredibil de mic și incredibil de mare. De aceea nimic nu poate exista în afara voinței Sale și de aceea nimeni îi nimic nu poate schimba ceea ce El este.
Tot ce știm despre Dumnezeu sunt doar imagini coborâte la nivelul nostru. Sunt doar imagini ale unor minuscule părți din multiplele Lui fațete. Dacă ne limităm la imagini, acestea vor fi cu siguranța false căci ele sunt doar etape înspre cunoaștere. Sunt doar niște explicații ajutătoare, care, pe măsură ce avansăm constatăm că nu sunt neapărat reale. Probabil că Dumnezeu nu șade pe un tron privind la fiii oamenilor. Înseamnă că fiii oamenilor au nevoie de această imagine ca să înțeleagă dar nu au nevoie să rămână la această imagine.
De câte ori ne facem o „imagine” îl reducem pe Dumnezeu la nivelul nostru. De câte ori ne facem o imagine aceasta este în parte falsă. Dumnezeu nu poate fi redus la o imagine pentru că El este totul și fără El nu poate exista nimic. Nici măcar imaginea. Cum ar putea fi în aceste condiții imaginea?
Sacrificiul lui Isus e etern. Dar asta nu înseamnă că s-ar petrece în fiecare zi în eternitate ci înseamnă că s-a petrecut mai întâi acolo, în interiorul acelei „particule” infinit de mică și infinit de mare pentru ca apoi să se „dezarhiveze” în lumea noastră în timp și spațiu.
Nimic din ce s-a petrecut acolo nu poate fi anulat, pentru că s-a petecut deja. Victoria noastră împotriva forțelor întunericului e sigură. Nimic nu ne poate despărți de dragostea pe care Dumenzeu o are pentru noi.
Suntem acum aici doar pentru că am fost atunci acolo în acea „particulă-esență” care a creat această realitate pentru a ne da șansa să ne bucurăm de viață la un alt nivel.
Sper să nu te deranjeze ce mai scriu…
Am citit undeva că teoria relativității a lui Einstein a apărut din dorinta lui de a găsi un reper mai fix pentru timp. Era nemulțumit de faptul că legând timpul de rotația pământului ora la Londra ajunge să fie decalată față de ora la New York de exemplu. A căutat un reper mai fix pentru timp. A pornit atunci de la faptul (greu de înțeles pentru mine) că viteza luminii este constantă indifernt de faptul că sursa de lumină se deplasează față de cel care o măsoară sau stă pe loc. Nu doar viteza luminii prezinta această caracteristică greu de ințeles pentru mine ci orice undă electromagnetică, lumina fiind o undă de fapt.
In mintea noastră umană matematica reprezintă logic universul. Trecând la calculul matematic al problemei Einstein a constatat că la acea valoare a vitezei timpul si spatiul nu mai sunt fixe așa cum sunt pentru vitezele obișnuite. Deci dacă am aplica relatiile de calcul folosite pentru viteza luminii la orice deplasare obișnuită am constata că timpul si spatiul nu sunt fixe ci dependente de aceasta valoare, constantă in univers. Așa o fi?
Dar ce este această constantă cu valoare mare? La aceasta viteză timpul este infinit sau stă pe loc. Ce insemnă asta? La viteze mai mari timpul o ia inapoi, devine negativ?
Sigur asta din calcul, dar și experimental se pare că se poate stabili că așa este !
Dar uneori, neînțelegând începi să înțelegi. Căt de complicate sunt legile creației !
ApreciazăApreciază
pentru mine a fost mai degraba o revelatie decat o lectie de fizica. Un raspuns la intrebarea pe care o pusesem: a crede ca ortodoxismul e sinonim cu crestinismul adica ca nu e pe picior de egalitate cu toate celelalte religii e similar cu a crede ca daca timpul nu exista inseamna ca ar fi exact ca aici pe pamant doar ca nu s-ar mai termina.
ApreciazăApreciază
Ortodoxismul poate fi considerat altfel decat alte confesiuni din cadrul aceleiași religii, creștinismul, . deoarece așa cum am spus a stat la baza definirii crestinismului ca religie pe timpul primului conciliu al lui Constantin…
In rest este asa cum vrei să spui, o confesiune din cele multe din crestinism. ,Ai cerut însă un singur cuvant pentru definirea ortodoxiei. PUNCT !
Asta este punctul meu de vedere dar hai să nu ne mai certăm făra rost.
Nu ti se pare ceva relevant chestia cu timpul negativ atunci când undele electromagnetice din creier ar putea prinde o viteza superioară?
Tot formulele alea greu de priceput din fizică spun că pentru cresterea vitezei ar trebuie să pierzi din masă…
Zic si eu… se dezintegrează un neuron si creste viteza celorlalti neuroni si… o iei pe altă cărare… Fantastică este presupunerea …
🙂 universul este incredibil chiar dacă eu acum exagerez și asta nu inseamnă că ceva nu este acolo sus … Dar vom afla ce… 😉 Eu mai repede decât tine… 🙂
ApreciazăApreciază
ca sa fie clar. Ortodoxismul nu sta la baza niciunei religii adevarate. Cand Constantin a facut crestinismul religie oficiala, religia care a rezultat a fost cu totul altceva decat crestinism. A fost paganism cu masca de crestinism. Adevaratul crestinism a fost reprezentat de miscari dizidente din religia oficiala, miscari care se pare ca mai tarziu s-au alaturat protestantismului.
Daca chiar vrei sa spui ca ortodoxismul sta la baza a ceva atunci sta la baza tuturor derivelor religioase.
ApreciazăApreciază