Avem doua posibilitati: putem sa facem ca toata lumea si sa ne uitam la lucrurile care se vad sau putem sa facem ca cei alesi si sa ne uitam (si) la lucrurile care nu se vad.
„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2 Corinteni 4:18)
Observand lucrurile care se vad stim ca nimic nu se pierde ci totul se transforma. Cu cele spirituale, cele care nu se vad, e putin mai complicat caci Dumnezeu, desi e aproape de noi, vrea sa fie gasit prin tatonarile noastre repetate. Ca si cum s-ar ascunde in spatele fenomenelor naturale pentru a nu interfera cu liberul nostru arbitru, oferindu-ne astfel libertatea de a vedea ceea ce dorim sa vedem: fie un fenomen natural, fie sa-L vedem pe Cel care a facut posibil ca acel fenomen natural sa aiba loc.
Maretia omului consta (si) in capacitatea de a-L vedea pe El atunci cand numele lui ar putea fi (ca intotdeauna de altfel) Hazard. Daca avem ochii spirituali deschisi observam ca Hazard ar putea fi (unul dintre) numele lui Dumnezeu. Dumnezeu controleaza hazardul si nimic nu e la intamplare… noi numim hazard ceea ce nu putem controla, ceea ce scapa puterii noastre de intelegere… si e greu sa observam ca hazardul are legile lui… inscrise in Biblie.
Faptul ca nimic nu se pierde ci totul se transforma ne plonjeaza intr-un univers extrem de sensibil. Fiecare cuvand rostit ramane undeva, ca o unda electromagnetica care nu dispare in neant… Isus spune ca intr-o zi fiecare om va da socoteala pentru fiecare cuvant pe care l-ar fi rostit… caci nici un cuvant nu se poate pierde.
Pacatul este o materie care se acumuleaza si care nu dispare nici ea in neant. (abia cand pacatele celor care ocupau Tara Promisa s-au acumulat atingand un anumit prag, evreii au putut s-o ocupe)
Pentru ca sa existe pacat e nevoie mai intai de o tentatie. Fara tentatia oferita de sarpe omul nu ar fi pacatuit. In fiecare an, de Yom Kippur tapul ispasitor purta pacatele poporului israel in desert. Cineva trebuia sa poarte toata acea materie spirituala… iar tapul ispasitor era vehicolul care purta pacatele inspre Satan, cel care era responsabil cu tentatiile si care astfel era obligat sa le poarte. Astfel omul devenea liber de materia spirituala a pacatului pentru inca un an. Exista un tap pentru Dumnezeu si exista un tap pentru Satan. Tapul pentru Dumnezeu era sacrificat pentru iertare iar cel pentru Satan alungat in desert.
Pacatele noastre se acumuleaza si nu dispar cu trecerea timpului. Singura solutie ca ele sa dispara este ca cineva sa le poarte, iar acel cineva sa le preia asupra lui insisi si sa moara impreuna cu ele. Singurul care a putut face acest lucru a fost insusi Dumnezeu pentru ca doar El era fara pacat, astfel incat, mort impreuna cu pacatele a putut sa revina la viata doar El. Fara pacatele noastre pe care le-a purtat.
de vorbă cu mine însămi 