Cum sa ne furam singuri caciula

si sa fim ferm convinsi ca n-am furat-o noi.

Sa presupunem ca suntem intr-o relatie careia vrem sa-i punem capat dar suntem prea lasi ca sa-i spunem celuilalt in fata. Cum procedam pentru a ne fura propria caciula? Ne comportam de asa maniera incat sa-l exasperam pe celalalt pana cand il vom determina sa ne paraseasca el. In felul acesta avem constiinta impacata, iar bonus, nu numai ca suntem nevinovati dar suntem chiar victime. Si vom astepta ca ceilalti sa ne planga de mila.

Dumnezeu priveste insa motivatiile ascunse ale inimilor noastre si nu judeca dupa aparente. „Fiindca nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.” (Luca 8:17)

Idolatria din luna decembrie

Uitandu-ma la aglomeratia de pe strazi, la forfota din magazine, la oamenii grabiti si din ce in ce mai obositi, striviti parca sub povara obligatiilor fara numar sau dimpotriva la cei singuri care se simt in aceasta perioada mai singuri decat de obicei (de unde numarul mult mai mare al sinuciderilor in prejma Craciunului) nu pot decat sa ma mir ca Craciunul poate fi considerat o sarbatoare crestina. De altfel in Biblia aminteste doar de doua personaje care si-au serbat ziua de nastere: faraon si Irod.

Mi-a placut in mod deosebit mesajul lui Alin Blaine, marturia lui de credinta care seamana cu cea a preotului ortodox aici:

de vorbă cu mine însămi

După ce am ascultat mesajul am pus mâna pe bradul de Crăciun (în sfârșit!!!) si l-am condus pe ultimul lui drum, spre pubela de gunoi. Și asta în condițiile în care eu nu sărbătoresc Crăciunul…

Cu toate astea, păstrasem bradul de plastic, primit cadou, doar asa, pentru orice eventualitate… ca să mă ferească de privirile chiorâșe și de catalogările celor care mi-ar călca pragul în această perioadă a anului…

O gură de aer proaspăt, un mesaj preluat de pe site-ul „Fără compromis”, un site care-și poartă bine numele.

Vezi articolul original

Dincolo de aparente

Imparatia lui Dumnezeu nu vine intr-un mod care sa izbeasca privirea. E langa noi dar daca nu avem ochi (spirituali) nu o vedem.

Faptele sunt fapte deci vizibile cu ochiul liber. Harul sa fie atunci dupa starea inimii? adica dupa ceva intim, interior pe care doar Dumnezeu il vede? Harul sa insemne (si) ca cei mantuiti sa fie alesi pentru revelatia lui Dumnezeu dupa starea inimii lor? si nu dupa faptele lor? Un exemplu ar fi Pavel. Facea cu sinceritate ceea ce era gresit ferm convins ca ceea ce face este bine. Intentiile lui erau bune dar faptele gresite. Dumnezeu ii cunoastea insa inima. Stia ca era un aluat maleabil.

„o ramasita datorita unei alegeri, prin har” (Romani 11:5)

Si de aici rezulta un paradox. Unii oameni par rai, egoisti sau increzuti dar de fapt sunt doar traumatizati sau ignoranti. Dumnezeu vede in ascuns si rasplateste tuturor. Alti oameni par buni, altruisti si generosi dar de fapt inima lor, intimitatea gandurilor si sentimentelor le e cu totul alta. Dumnezeu vede in ascuns si nu judeca dupa aparente.

Legea este (a fost) dupa fapte iar harul este dupa starea inimii (motivatiile noastre ascunse care uneori sunt in contradictie cu faptele. Putem face fapte bune dar motivatia acestora sa fie rea precum putem face fapte rele dar motivatia acestora sa fie buna – precum Pavel). Dumnezeu care e in ascuns vede ceea ce noi nu putem vedea.

Cum il gasim pe Dumnezeu? Cautand intelepciunea. Dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu (Proverbe 2)

***

In general oamenilor le e frica de schimbare, de necunoscut.  Cand cineva se schimba exista cel putin 2 reactii. Unii sunt curiosi sa inteleaga ce a determinat schimbarea (un aluat maleabil) in timp ce altii arunca cu pietre din start inainte de a sti despre ce e vorba (un aluat nemaleabil).

Recunosc. E riscant sa intelegi ce a determinat schimbarea celuilalt caci intelegand risti sa fi si tu prins in tavalugul acesteia si sa realizezi ca ai trait degeaba pana atunci.

Telecomanda libertatii

Catelusul meu (30 de kg inainte de micul dejun 🙂 ) adora sa alerge si sa exploreze teritorii noi. In special zonele interzise cum ar fi curtea vecinului si alergatul dupa cei care care  alearga prin padure. Cum nu am gard la casa, catelusul meu e tot timpul in lesa cand iese afara si nu se poate bucura de de libertatea pe care ar avea-o daca ar vrea sa inteleaga ca curtea noastra are niste limite pe care nu are voie sa le depaseasca. A fost sezonul frunzelor moarte si ar fi vrut sa se joace printre ele. L-a ratat. A cazut si prima zapada si ar fi vrut sa se bucure de primii fulgi  dar cum era de asteptat, n-am fost de acord sa se bucure de ei in curtea vecinului sau aiurea prin padure.

Un colier de dresaj (cu socuri electrice si telecomanda) si cainele meu se bucura acum de tot ceea ce ii era interzis inainte. Cunoaste limitele gradinii si alearga liber si fericit in spatiul care era dintotdeauna al lui dar pe care il pierduse pentru ca ideea lui despre libertate era gresita.

***

Omul s-a revoltat impotriva unicei restrictii pe care Dumnezeu i-o pusese. A ales sa faca ceea ce ii era interzis, crezand ca acel gest ii va valida libertatea. Paradoxal, in momentul in care omul credea ca si-a exercitat libertatea s-a intamplat exact contrariul. Si-a pierdut privilegiile pe care le avea si a fost alungat din gradina.

Se pare ca libertatea nu poate exista in absenta unor limite. Suntem liberi sa consumam alcool. Dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi. Suntem liberi sa mancam dar daca nu avem nicio limita devenim rapid sclavi…

 „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12)

Sa fie aceaste limite necesare din cauza naturii umane? Sa fie acesta motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o lege? Suntem salvati prin har dar avem o lege (Torah) pe care trebuie s-o respectam. Dumnezeu ne-a dat o lege pentru a ne proteja libertatea. Pentru a fi capabili sa o pastram dupa ce a fost castigata.

 

 

Povestea drobului de sare

Cand am citit prima data povestea, cu multi ani in urma, am fost 100% convinsa ca e doar o fictiune si ca astfel de lucruri nu se pot petrece sub nicio forma in viata reala. Intre timp au trecut niste ani, ani in care am castigat intelepciune* si am inceput sa observ cu uimire ca in viata reala exista la tot pasul situatii in care povestea drobului de sare e cat se poate de reala.

Sigur, la inceput o remarcam doar in vietile celorlati 🙂 si ma miram de ce ei nu pricep, dar la o analiza mai atenta am observat ca nimeni nu e imun. 🙂 Nici macar faraon care, in ciuda calamitatilor care se abateau asupra poporului sau nu a cedat in fata a ceea ce era evident. Cu siguranta a avut consilieri care sa-i spuna: lasa-i pe evrei sa plece, nu vezi ca daca nu o faci poporul nostru o sa fie distrus? Ei bine, faraon nu a vazut, el nu putea sa vada desi ceea ce trebuia sa vada era evident.

…ca si cum am fi cu totii in exil iar mintea noastra, desi teoretic libera e inchisa in spatele a numeroase voaluri transparente a caror existenta o ignoram.

* intelepciunea ar putea consta printre altele si in capacitatea de a identifica astfel de situatii in viata noastra. Evident, intelepciunea trebuie dublata de umilinta caci orgoliul nu face decat sa ne voaleze realitatea si mai tare. Exact ca si lui faraon. „De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6)

o reclama care ilustreaza perfect povestea drobului de sare  🙂 🙂 🙂