Ne facem „ucenicia” cu jucarii de plus. Un ursulet de exemplu. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul de masina, in carucior sau chiar pe bicicleta. Sigur, la gradinita sau la scoala nu avem voie, dar ursuletul de plus ne asteapta cuminte acasa.
Intre timp devenim adolescenti, adulti si batrani. Adevarati profesionisti . 🙂 Cum era de asteptat nu mai suntem aceiasi. Cel putin in aparenta. Nu mai avem ursuleti de plus ci am trecut la etapa urmatoare. Un catel. In carne si oase. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul lui de masina, in sacosa speciala pentru magazin sau pe bicicleta… Sigur, la locul de munca nu avem voie cu el, dar catelusul nostru (care nu mai e de plus) ne asteapta cuminte acasa. Si da bucuros din coada.
de vorbă cu mine însămi 