noiembrie 2018 – de vorbă cu mine însămi

Ne nastem intr-o lume in care regulile sunt stabilite inca inainte de a ne naste. Ne nastem intr-o anumita conjunctura economica, intr-o anumita familie, intr-o anumita epoca… si tote acestea independente de alegerea noastra. In consecinta alegerile pe care le facem sunt in mare masura „predestinate” de climatul sau presiunea sociala. Ce poate sa insemne liberul arbitru in aceste circumstante?

In ce ma priveste subscriu in totalitate la ceea ce zice rav Dynovicz. Redau din memorie: liberul arbitru inseamna exact ceea ce spun cele doua cuvinte – adica suntem arbitri in partida care e viata noastra si alegem sa respectam sau sa nu respectam regulile jocului. Avem libertatea de a le respecta sau de a nu le respecta. Atat. Nu noi facem regulile si nu noi vom judeca daca am arbitrat corect sau nu partida care a fost viata noastra.

Ne facem „ucenicia” cu jucarii de plus. Un ursulet de exemplu. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul de masina, in carucior sau chiar pe bicicleta. Sigur, la gradinita sau la scoala nu avem voie, dar ursuletul de plus ne asteapta cuminte acasa.

Intre timp devenim adolescenti, adulti si batrani. Adevarati profesionisti . 🙂 Cum era de asteptat nu mai suntem aceiasi. Cel putin in aparenta. Nu mai avem ursuleti de plus ci am trecut la etapa urmatoare. Un catel. In carne si oase. Il strangem in brate, ne culcam cu el in pat, ii vorbim, il luam cu noi cam peste tot – in scaunul lui de masina, in sacosa speciala pentru magazin sau pe bicicleta… Sigur, la locul de munca nu avem voie cu el, dar catelusul nostru (care nu mai e de plus) ne asteapta cuminte acasa. Si da bucuros din coada.