Inteligența e liberul arbitru

Fără inteligență nu poate exista libertate. Instinctele nu sunt libertate. Sunt predestinare.

Fără inteligență suntem incapabili să alegem. Animalele nu aleg, sau aleg foarte puțin în funcție de inteligența lor. O găină versus un câine. Acesta din urmă poate fi dresat deci își poate exersa liberul arbitru ascultându-te. Sau neascultându-te. Când dresajul și instinctul intră în competiție, instinctul câ1tigă.

Pe măsură ce inteligența crește, liberul arbitru devine din ce în ce mai pregnant.

Dacâ Eva n-ar fi fost inteligentă n-ar fi înțeles propunerea șarpelui și n-ar fi fost tentată. Ca dovadă celelalte animale din Gradina Edenului care n-au fost tentate. Dacă îi propun câinelui meu același lucru (să fie ca Dumnezeu) n-ar înțelege nimic.

Într-un fel Dumnezeu a fost „constrâns” de El însuși să ne dea liberul arbitru, căci fără el am fi fost doar niște animale.

Și totuși liberul arbitru e contracarat de predestinare. Dar poate că el a existat înainte de predestinare, iar predestinarea nu e altceva decât o „etalare”, o „dezarhivare”, o vizualizare în timp real a ceea ce a fost cu mult timp înainte realizat grație liberului arbitru.

Trecutul nu poate fi schimbat. În lumea noastră pentru că a fost deja, iar în lumea lui Dumnezeu pentru că nu există.

Suntem deci rezultatul alegerilor pe care le-am făcut deja, înainte de a ne naște? adică alegerile făcute de noi atunci când eram în acea particulă infinit de mare și infinit de mică?

Fericiți cei săraci cu duhul capătă o cu totul altă dimensiune.

De ce cred ca vaxxinul si pașaportul sanitar ar putea fi (împreună) marca fiarei

intenționat le-am pus pe amândouă pentru că în Apocalipsa cam toate cele legate de marca fiarei sunt în grupuri de câte două: *

  • semnul e pe mâna dreaptă (1) sau pe frunte (2)
  • semnul conține numele fiarei (1) sau numărul numelui ei (2)
  • ni se cere să ne închinăm fiarei (1) și icoanei ei (2)
  • celel două fiare (fiara dintâi și cealaltă fiară – cea care iese din mare (1) și cea care vine de pe pământ (2) )
  • fără semn nu putem nici vinde (1) și nici cumpăra (2)

Sigur, nu am nicio certitudine, nu am nicio revelație, tot ceea ce spun îmi aparține doar mie. Interesant este că nimeni nu are vreo certitudine sau vreo revelație. E ca și cum Dumnezeu s-ar fi retras lasându-ne să alegem în deplină libertate. Fără să ne ajute deloc. Ca și cum timpul în care să ne folosim uleiul suplimentar din lampă ar fi aici și acum.

Ceea ce credem acum ține de intimitatea noastră cu Dumnezeu. Cred cu tărie că există oameni cărora Dumnezeu le-a făcut cunoscut acest secret. Dar mai cred cu tărie că acești oameni nu au permisiunea să facă public ceea ce au primit ca revelație.

Tot ce spun aici și acum mă reprezintă doar pe mine. Cum spuneam ipotezele mele pot fi adevărate dar pot fi și false. Depinde de noi dacă alegem pastila roșie sau pastila albastra (vezi Matrix 🙂 ) Dacă e o eroare în care din situație am fi câștigați? în cea reversibilă sau cea ireversibila?

________________

*și în viața noastră unele lucruri sunt câte două – primul ministru mereu în compania ministrului sănătății. Căteodată se adaugă și balaurul – cel care se ocupă cu sanătatea publică și atunci doi devine trei.

Răpirea bisericii. De ce?

Înainte de tribulații, la mijlocul tribulațiilor sau la sfârșitul acestora? Părerile sunt împărțite și fiecare „tabără” pare să aibă argumente solide. Totuși adevărul nu poate fi decât unul singur.

Cred că dacă reușim să răspundem la întrebarea „De ce e nevoie ca biserica să fie răpită” răspunsul când va alea loc răpirea va decurge de la sine, în mod logic.

Când ziua Domnului va veni, ziua aceea mare și înfricoșată (Maleahi 4:5), ziua aceea fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă care va preface tot pământul în pustiu și va nimici pe toți păcătoșii de pe el (Isaia 13:9) , ziua aceea nenorocită și întunecoasă (Ezechiel 30:3) vom primi exact ce merităm. Cum am făcut exact așa ni se va face, căci e finalul. Judecata. Când ziua Domnului va veni faptele noastre se vor întoarce asupra capului nostru. (Obadia 1 :15)

***

…. ca și cum o navă cosmică uriașă s-ar pregăti să aterizeze în ocean. Înainte ca nava să fie vizibilă, apa va fi spulberată iar oceanul va fi agitat de valuri. De tsunami. De cutremure. Înainte ca ziua Domnului să vină pământul va fi într-o mare fierbere. Înainte de „impact” totul va fi bulversat, agitat, în dezordine, astfel încât va fi nevoie de o rearanjare. Vechea ordine mondială înlocuită cu noua ordine mondială. Ziua Domnului nu va fi un cadou. Impactul ei va fi extrem de brutal și nimeni nu va putea rămâne în picioare.

Poate de aceea Dumnezeu a prevăzut să-i „culeagă” unul câte unul pe cei drepți, morți sau vii, să-i adăpostească și să le ofere un refugiu ( în crăpătura stâncii) în momentul în care „nava” va ateriza, adică în ziua Domnului.

De aceea cred că răpirea bisericii, va preceda cu foarte puțin aterizarea „navei” deci va fi doar la final.

Întrebarea logică care urmează este „Unde anume vor merge cei răpiți ?”

Adevărul e o comoară ascunsă și un mărgăritar de mare preț

Căutăm adevărul, dar adevărul este ascuns de ochii lumii, căci el se găsește în spatele voalului de securitate, de confort sau de apartenență la această lume. Dacă îl căutăm, îl vom găsi. Dacă îl găsim, lăsăm în urma noastră toate lucrurile superficiale care aparțin lumii acesteia. Poziție socială, credibilitate, siguranța zilei de mâine etc.

Făcând acest pas vom descoperi surse de apă în deșert. Dacă descoperim surse de apă în deșert, vindem tot ce avem și cumpărăm acel teren pe care se află comoara găsită.

***

Cei care caută adevărul sfârșesc prin a-l găsi. Cei care caută adevărul realizează mascarada în care e plonjată planeta în ultimii aproape 2 ani. Dacă sunt onești, medicii vor fi împotriva tratamentelor genetice deghizate. Dacă vor face pasul de a afirma acest adevăr în public își vor pierde locul de muncă, statutul social, confortul. Dacă adevărul e mai prețios pentru ei decât tot ceea ce au, vor renunța la tot și vor cumpăra la schimb terenul pe care se află adevărul. Astfel îl vor găsi pe Dumnezeu.

 „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.”

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are îi-l cumpără.”

 

Uleiul din lampă, o alegere dificilă

Fecioarele înțelepte au refuzat să împartă uleiul lor cu celelalte fecioare. Au refuzat pentru că nu au vrut să-l împartă și nu pentru că nu ar fi putut. De ce au făcut această alegere?

Să vină o vreme în care trebuie să facem alegeri dificile? Câteodată e greșit să fim generoși? Dacă da în ce condiții? Acest gest să fie simbolul începutului unei noi lumi, începutul sfârșitului, în care trebuie să alegem doar între rău și mai rău? O lume în care dacă nu suntem ghidați putem greși alegând ceea ce nouă ne-ar putea părea alegerea cea bună?

Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au* pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ‘Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’Cele înţelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.’

Oul sau găina?

Dacă nimic nu se pierde și totul se transformă atunci înseamnă că răspunsul la întrebare e evident. Materia. Atomii și moleculele care au existat încă de la început – atât doar că în alte configurații (în dinozauri dacă chiar vreți), iar acum s-au regrupat într-un mod inteligent și au alcătuit găina sau oul nostru noastre. După ce găina va deveni friptură și oul puișor sau omletă – atomii și moleculele acestora vor urma exact același curs firesc căutând alte configurații, căci materia nu se pierde și nici nu se crează.

Dacă acceptăm ca nimic nu se pierde ci totul se transformă înseamnă că acceptăm că există lucruri care nu au nici început și nici sfârșit. Materia nici nu apare din senin și nici nu dispare fără să lase altceva în locul ei.

Acceptând acest lucru următorul pas e să ne dăm seama că tocmai am explicat că Dumnezeu există dintotdeauna, că nu are nici început și nu are nici sfârșit.

Și nu ne duce pe noi în ispită

și ne izbăvește de cel rău. Căci ne ia timp să înțelegem și ce înseamnă să ne prosternăm în fața lui Baal și să realizăm că o facem.

***

Comandasem o carte. Am primit avizul s-o ridic de la posta. Am ridicat-o. Peste doua zile, un alt aviz în cutia poștală. Am fost din nou la posta și am ridicat din nou cartea. Aceeași carte, care mi-a fost trimisa (din greșeală?!?) de doua ori.

Dacă nu vrem să facem lucruri necinstite suntem puși forțat în fața unor situații de acest gen. A ne prosterna sau nu în fața Idolilor depinde de reacția noastră: Plătim pentru cartea pe care am primit-o în plus, o punem într-un plic și o trimitem înapoi, sau pur și simplu considerăm că au făcut o greșeala expediind-o și ne vedem de viața noastră.

***

A nu ne prosterna în fața idolilor e o luptă. O luptă cu un adversar pervers.

O victorie e doar o victorie și nicidecum o garanție că războiul e câștigat. Cât să ne aducem aminte ce înseamnă smerenia, adică faptul că singuri nu putem nici măcar să realizăm ceea ce ni se întâmplă.

E ușor să-i judecăm pe evreii din Vechiul Testament… mereu erau unii care făceau ceea ce era neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Credeam că lucrurile erau mai simple și că fiecare știa ce face. Se pare că nu era nicidecum așa. Nu se trezeau dimineața spunându-și: „azi voi face ceva împotriva lui Dumnezeu.” Totul era mult mai subtil. Făceau ceea ce era rău fără să-si dea seama.

***

Nu e ușor să nu ne prosternăm în fața idolilor atunci când toți cei din jurul nostru o fac. A nu ne prosterna în fața idolilor e o alegere. Chiar mai mult decât o alegere. E o luptă. O luptă împotriva societății, o luptă împotriva prietenilor și chiar împotriva familiei.

Tactica inamicului e perfidă. Chiar dacă îți propui să nu te închini în fața idolilor s-ar putea să te trezești că o faci. Pe nesimțite. Inamicul are timp, are tehnologia necesară și mai ales are multă multă răbdare.

Separarea grâului de grâu sau a oilor de oi

Când grâul a ajuns la maturitate e separat de neghină. Neghina e aruncată în foc iar grâul depozitat în grânare.

Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.

Până la vremea secerișului grâul și neghina cresc împreună. La vremea secerișului, grâul va fi separat de neghină. Neghina va fi aruncată în foc iar grâul va fi strâns în grânar. Prima separație.

Ce se va întâmpla cu grâul strâns în grânar? Probabil că perioada în care va fi depozitat în grânar va fi o lungă perioadă de așteptare. De încercare. O parte din grâu va fi probabil mâncată de șoareci, alta se va deteriora, iar în final doar o parte din grâu va fi neatins de intemperii. A doua separație. Separația fecioarelor. Separația fecioarelor înțelepte de cele neînțelepte.

***

La început au existat două tabere. A celor care vor să se vaccineze și a celor care nu vor să se vaccineze. Grâul și neghina. Prima separație.

Pe urmă au urmat restricțiile și în tabăra celor care nu voiau să se vaccineze a apărut o diviziune. A doua separație – cei care s-au vaccinat pentru a putea să-și continue viața de dinainte și cei care au renunțat la tot. Fecioarele înțelepte s-au pregătit făcându-și rezerve pentru momentul în care accesul la lumea civilizată le va fi inaccesibil și fecioarele care nu s-au pregătit și au fost nevoite să se vaccineze ca să-și poată cumpăra ulei pentru lampă (alimente, medicamente, apă etc.)

Cred că ne apropiem cu pași repezi de a doua selecție. Cred că fecioarele nechibzuite n-au putut cumpăra ulei pentru candelele lor fără să accepte semnul fiarei, motiv pentru care n-au mai putut să intre în sala de nuntă căci ușa a fost încuiată.