Și nu ne duce pe noi în ispită

și ne izbăvește de cel rău. Căci ne ia timp să înțelegem și ce înseamnă să ne prosternăm în fața lui Baal și să realizăm că o facem.

***

Comandasem o carte. Am primit avizul s-o ridic de la posta. Am ridicat-o. Peste doua zile, un alt aviz în cutia poștală. Am fost din nou la posta și am ridicat din nou cartea. Aceeași carte, care mi-a fost trimisa (din greșeală?!?) de doua ori.

Dacă nu vrem să facem lucruri necinstite suntem puși forțat în fața unor situații de acest gen. A ne prosterna sau nu în fața Idolilor depinde de reacția noastră: Plătim pentru cartea pe care am primit-o în plus, o punem într-un plic și o trimitem înapoi, sau pur și simplu considerăm că au făcut o greșeala expediind-o și ne vedem de viața noastră.

***

A nu ne prosterna în fața idolilor e o luptă. O luptă cu un adversar pervers.

O victorie e doar o victorie și nicidecum o garanție că războiul e câștigat. Cât să ne aducem aminte ce înseamnă smerenia, adică faptul că singuri nu putem nici măcar să realizăm ceea ce ni se întâmplă.

E ușor să-i judecăm pe evreii din Vechiul Testament… mereu erau unii care făceau ceea ce era neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Credeam că lucrurile erau mai simple și că fiecare știa ce face. Se pare că nu era nicidecum așa. Nu se trezeau dimineața spunându-și: „azi voi face ceva împotriva lui Dumnezeu.” Totul era mult mai subtil. Făceau ceea ce era rău fără să-si dea seama.

***

Nu e ușor să nu ne prosternăm în fața idolilor atunci când toți cei din jurul nostru o fac. A nu ne prosterna în fața idolilor e o alegere. Chiar mai mult decât o alegere. E o luptă. O luptă împotriva societății, o luptă împotriva prietenilor și chiar împotriva familiei.

Tactica inamicului e perfidă. Chiar dacă îți propui să nu te închini în fața idolilor s-ar putea să te trezești că o faci. Pe nesimțite. Inamicul are timp, are tehnologia necesară și mai ales are multă multă răbdare.

Separarea grâului de grâu sau a oilor de oi

Când grâul a ajuns la maturitate e separat de neghină. Neghina e aruncată în foc iar grâul depozitat în grânare.

Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.

Până la vremea secerișului grâul și neghina cresc împreună. La vremea secerișului, grâul va fi separat de neghină. Neghina va fi aruncată în foc iar grâul va fi strâns în grânar. Prima separație.

Ce se va întâmpla cu grâul strâns în grânar? Probabil că perioada în care va fi depozitat în grânar va fi o lungă perioadă de așteptare. De încercare. O parte din grâu va fi probabil mâncată de șoareci, alta se va deteriora, iar în final doar o parte din grâu va fi neatins de intemperii. A doua separație. Separația fecioarelor. Separația fecioarelor înțelepte de cele neînțelepte.

***

La început au existat două tabere. A celor care vor să se vaccineze și a celor care nu vor să se vaccineze. Grâul și neghina. Prima separație.

Pe urmă au urmat restricțiile și în tabăra celor care nu voiau să se vaccineze a apărut o diviziune. A doua separație – cei care s-au vaccinat pentru a putea să-și continue viața de dinainte și cei care au renunțat la tot. Fecioarele înțelepte s-au pregătit făcându-și rezerve pentru momentul în care accesul la lumea civilizată le va fi inaccesibil și fecioarele care nu s-au pregătit și au fost nevoite să se vaccineze ca să-și poată cumpăra ulei pentru lampă (alimente, medicamente, apă etc.)

Cred că ne apropiem cu pași repezi de a doua selecție. Cred că fecioarele nechibzuite n-au putut cumpăra ulei pentru candelele lor fără să accepte semnul fiarei, motiv pentru care n-au mai putut să intre în sala de nuntă căci ușa a fost încuiată.

Frecvența (in)accesibilă

Cuvântul Tău e peste tot. El ne dă lumina, înțelepciunea și bunătatea. El ne ghidează să facem binele și ne îndepărtează de rău. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. Cuvântul Tău există din eternitate.

Cu toate astea puțini sunt cei care-L aud. Pentru că puțini merită să-l audă. Cuvântul Tău e acolo, dar nu-L auzim. E acolo dar nu-L vedem. E acolo dar nu-I identificăm prezența. Pe drumul Damascului, apostolul Pavel a fost singurul care a auzit.

Cum am putea face pentru a avea ochi care să vadă și urechi care să audă? Să vadă și să audă ceea ce există deja, ceea ce e vizibil și audibil încă de la creația lumiii. Cum putem discerne vocea Ta de zgomotele ambiante?

oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.

Sfârșitul e un început

E normal ca istoria să se termine astfel.

Ne-ai păstrat în inima Ta de-a lungul istoriei. Ai „întins” timpul astfel încât să putem fi cu toții salvați. Toți cei care aveau numele înscris în cartea vieții.

Cum vei face pentru ca niciunul dintre aceștia să nu se piardă? Unde vei găsi timpul pentru ca fiecare persoană să Te poată alege?

Îți mulțumesc pentru că ai „întins” timpul până astăzi și pentru că îl vei „întinde” în continuare până când ultimul om drept va fi salvat.

Iar la final, vei accelera mersul lucrurilor pentru a grăbi deciziile. Pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. Căci Tu te întorci după fiecare dintre noi, în parte. Ești păstorul cel bun care se întoarce după oaia rătăcită.

Urgiile apocalipsei vor avea ca scop accelerarea deciziilor celor care trebuie să Te găsească. Pentru că timpul va ajunge la final.

Urgiile apocalipsei vor avea ca scop să arate lumii monstruozitatea lui Satan. De a prezenta lumii o avanpremieră a ceea ce va fi infernul. Pentru ca fiecare să poată alege în deplină cunoștință de cauză.

Dumnezeu drept. Dumnezeu e bun și plin de compasiune. Urgiile apocalipsei sunt și ele o dovadă.

doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi

Într-o primă etapă lumina lui Dumnezeu ne „orbește” față de lumea exterioară obligându-ne să ne orientăm privirea spre interior, iar abia după ce timpul de „pauză” și-a împlinit misiunea putem să privim corect spre exterior.

Pe drum, când* s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. „(….) „Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.

Porunca fericirii

Există forțe mult mai puternice decât diavolul și decât Cuvântul lui Dumnezeu. Voința omului. Deciziile omului. Centrul războiului spiritual.

Lupta spirituală se duce între forțele binelui și răului pentru deciziile noastre.

Această forță – sau această falie – să fie consecința directă a faptului că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru? Existența liberului arbitru să ne dea acea forță incredibilă de a muta munții? de a scoate din sărite toate forțele întunericului? de a ne da superioritate în fața îngerilor? de a ne da acces la încercări care ne vor fasona caracterul?

Încercările să fie marca libertății noastre? pașaportul de a fi fii ai lui Dumnezeu? Încercările să fie cheia progresului spiritual?

***

Dacă mă uit în jurul meu observ ca nimeni nu are o viață normală. Nici fericită. Fericirea pare să nu facă parte din lumea noastră. Fericirea pare să fie doar o aspirație, doar o himeră. Alergăm în permanență după ea fără să o atingem niciodată. Dacă o prindem pentru o clipă ne va scăpa printre degete și o vom pierde rapid. Sau ne vom da seama după un timp că ceea ce am „prins” n-a fost decât o iluzie a fericirii și că fericirea rămâne ca de obicei intangibilă.

Tristețea și nefericirea par să facă parte din lumea noastră. Ne înconjoară în permanență, ne întunecă inimile și privirile și ne alungă fericirea.

Dacă fericirea e o himeră, atunci care să fie scopul vieții noastre, dacă nu acela de a-L căuta pe Dumnezeu cu toată inima și cu toată forța noastră?

Revenim deci la prima poruncă… Să fie ea oare porunca fericirii? Să fie ea baza pentru o viață fericită? Să ajungem la această primă poruncă din orice direcție a vieții ne-am îndrepta? Toate drumurile să ducă înspre ea?

Fericirea să fie altceva decât ceea ce ne imaginăm noi? să fie oare acel sentiment că faptele și gândurile noastre sunt conforme cu voia lui Dumnezeu? Să fie oare faptul că ne-am aliniat liberul arbitru cu cerințele și voia lui Dumnezeu? …pentru că abia atunci putem rezona în armonie cu viața, cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Abia atunci putem învinge forțele negative și intra în destinul nostru. Abia atunci „eliberăm” voia lui Dumnezeu, cea bună, perfectă și agreabilă pentru „curge” și inunda viața noastră.

Aparențe

In gradina Eden șarpele a propus omului libertatea. Dumnezeu a propus omului limite.

De-a lungul istoriei diavolul a propus omului libertatea. Dumnezeu i-a propus legi și restricții.

La final Anticrist va propune omenirii o soluție in fata haosului și urgiilor pe care omenirea le va suferi. Dumnezeu ne va cere sa traversam aceste urgii chiar cu prețul vieții.

Diavolul se deghizează în înger de lumina. Dacă nu avem dragoste pentru adevăr și o relație personală cu Dumnezeu șansele ca seducția sa ne lovească în plin sunt de 100%.

dar… un jour viendra ( a se asculta fara moderatie si cu sonorul la maximum 🙂 )