Orgoliul, ultima barieră

…sau poate prima barieră în lumea nouă

Soarele răsare la est și apune la vest. Noaptea urmează zilei și după primăvară vine vara. Cerul e albastru și copacii sunt verzi. Apa e udă și blana câinelui meu e moale.

Aș putea spune că acestea sunt certitudini. Câtă vreme lucrurile se petrec așa suntem în control. Suntem specia dominantă pe această planetă și acest lucru ne conferă un anumit confort, căci ne simțim în siguranță câtă vreme controlăm mediul în care trăim.

***

dacă ne apropiem de Dumnezeu nu mai controlăm nimic. Nu mai știm exact cine suntem, ce vrem și ne întrebăm dacă chiar existăm cu adevărat. În această nouă dimensiune nu controlăm nimic, nu cunoaștem nimic, suntem în totalitate vulnerabili și fără nicio forță. Ca și cum n-am exista.

La limita dintre cele două lumi, singura barieră care ne poate interzice accesul în lumea cea nouă, cea lipsită de orice reper cunoscut, cea în care nu controlăm absolut nimic, este doar orgoliul.

***

imi era teamă să intru în această lume, teama că aș înceta să mai exist, teama că nu voi mai ști cine sunt, unde încep și unde mă termin. Teama că m-aș pierde în Tine, că m-aș rătăci și nu aș mai regăsi drumul spre mine însămi, spre certitudinile mele, spre ceea ce eram înainte. Teama de propria-mi vulnerabilitate, de totala mea dependență, teama că aș fi complet și total la dispoziția Ta. Fără nicio forță, fără nicio intimitate. Teama că aș depinde în totalitate de bunătatea Ta. Sau de contrariul ei. Căci ai putea să faci orice cu și din mine. 

Primul pas pentru a intra în împărăția cerurilor este să mori față de tine însăți. Dacă nu mori față de tine însăți nu poți să intri în lumea cea nouă, căci poarta care separă cele două lumi nu se va deschide pentru ține. Dacă nu mori față de tine însăți nu poți să te (re)naști din nou. Ca să renaști trebuie ca mai întâi să mori.

Anticristul e produsul natural al evoluției societății umane

Anticristul nu e o pedeapsă și nici o ființă malefică trimisă nouă pe pământ de către Dumnezeu sau diavol. E pur și simplu suma renunțărilor noastre individuale, adunate și materializate într-o singură entitate.

Fiecare dintre noi are o contribuție personală la existența Anticristului și fiecare dintre noi merită să suporte consecințele existenței acestuia.

Totuși, pentru că Dumnezeu este Cel ce Este, adică dragoste și iertare ni se oferă șansa să-l înfruntăm și chiar să-l învingem. Ni se oferă cadoul de a ne conștientiza eroarea și astfel avem șansa de a ne recâștiga suveranitatea individuală chiar dacă prețul va fi viața noastră.

De aceea sunt convinsă că răpirea bisericii va avea loc la sfârșit, adică atunci când urgiile apocalipsei se vor termina. Iar „traversarea” acestor urgii va fi șansa noastră de a recupera ceea ce am pierdut.

***

Anticristul e rezultanta fireasca a progresului societății umane, a competiției și concurenței. A unei societăți în care oamenii cedează, sau sunt manipulați să cedeze, pas cu pas libertatea și suveranitatea individuală în schimbul securității, confortului și uniformizării.

De fiecare dată când renunțăm la suveranitatea noastră individuală nu facem altceva decât să creăm anticriști.

De-a lungul istoriei am „creat” anticriștii care au corespuns epocii respective, adică doar pe cei care societatea îi putea „suporta” în momentul respectiv.

Dar era nevoie de altceva pentru ca acel Anticrist de care vorbește Apocalipsa să aibă posibilitatea de a exista. Era nevoie ca societatea să ajungă în punctul în care toată puterea să poată fi concentrată în mâinile unui singur om. Era nevoie de momentul în care fiecare dintre noi să se alinieze pe același sistem de gândire, de valori și de acțiune.

***

Am renunțat la suveranitatea națională. Organisme supra-naționale au preluat puterea. 

Am diabolisant naționalismul considerând în favoarea uniformizării globale. 

Am renunțat la tradiții și obiceiuri și am devenit identici.

Am renunțat să ne mai hrănim natural, să ne producem hrana local și am cedat aceasta „corvoadă” la început statului și apoi organismelor supra-naționale. Acum avem mâncare la un click distanță dar avem și boli ale civilizației, avem pesticide, avem îngrășăminte, avem exploatare, avem oameni care aruncă mâncarea și avem oameni care nu au ce mânca.

Am renunțat să mai facem mișcare și ne-am înghesuit cu toții în metropole. Am început să muncim de dimineața până seara în slujbe inutile. Ne-am abandonat copiii în grădinițe și creșe și bătrânii în aziluri.

Am căutat să avem mereu tot mai multe posesiuni materiale amanetând astfel timpul nostru liber. Adică viața noastră. 

Am uitat să ne trăim natural, în armonie cu natura, am uitat să ne tratăm folosind plante medicinale și metode naturale și ne-am îmbuibat de medicamente chimice cu efecte secundare.

Făcând aceste lucruri nu am făcut altceva decât să creăm Anticristul.

Ceea ce urmează acum e doar nota de plată.

 

Zero e lumina albă, plus infinit și minus infinit sunt cele două brațe ale curcubeului

Concluzionasem cu ceva timp în urmă că nimicul nu poate exista. (link aici) Atunci ce anume reprezintă zero?  Sau… cine este zero?

Să ne gândin la o împărțire. O simplă operație matematică. 6:2=3. Avem 3 grupuri de câte 2 unități. Ce se întâmplă însă dacă îl împărțim pe 6 la zero? Ar trebui să avem o infinitate de zerouri care sa-l formeze pe 6. Deci rezultatul ar putea fi plus infinit, un rezultat fără nicio limită, un rezultat care în aparențâ încearcă să se apropie de 6 dar stă mereu pe loc.

Dacă ne gândim la comutativitate, o împărțire cu zero poate da orice număr fie el pozitiv, negativ sau decimal.

(1 x 0 = 0 ceea ce înseamnă că 0 : 0 =1, sau 2 x 0 = 0 deci 0 : 0 = 2)

O împărțire cu zero poate avea ca rezultat orice numar caci nu are un rezultat precis (contrar celorlalte cifre). Cu alte cuvinte o împărțire cu zero ne oferă o infinitate de rezultate, adică toate numerele pozitive și negative existente. Am putea zice ca  X/0 = ]-∞, +∞[.

Acest interval, care ar fi rezulatul impartirii cu zero, nu este un numar ci mai degraba toate numerele existente prezente intr-o forma separată, căci acest interval conține toate numerele in interiorul lui.

Să fie zero un număr care conține în interiorul lui toate celelalte numere? acest lucru pare bizar dacă ne gândim că zero reprezintă nimicul, absența.

Celelalte numere au cu toatele un opus. Adiționându-le obținem mereu zero. -1 +1 = 0, -10 + 10 = 0 etc. Văzut în aceasta lumină zero ar putea reprezenta în același timp atât un lucru cât și contrariul acelui lucru. Absența oricărui număr precum și prezența tuturor numerelor existente. Plus zero si minus zero.

***

Să  fie zero un punct de echilibru între numerele negative și cele pozitive? O balanță între pozitiv și negativ ? Să fie el esența, „sămânța” tuturor numerelor?

Zero este peste tot și nicăieri. A fost printre noi mereu dar oamenii l-au descoperit relativ târziu. Când l-au descoperit i-au atribuit o non-valoare. A fost mereu singur și neînțeles. Umil. Nebăgat în seamă și totuși esențial, căci fără el celelalte cifre s-ar părea că n-ar putea exista.

Cifra unu reprezintă o unitate. Cifra doi reprezintă două unități. Sunt lucruri palpabile, materiale. Putem să le vizualizăm, putem să le atingem și putem să le numărăm. Zero reprezintă imaterialul, ca și cum n-ar fi din lumea noastră. În niciun caz nu e din lumea celorlalte cifre. Celelalte cifre sunt dintr-o dimensiune materialaă pe cand el, zero, aparține unei dimensiuni imateriale (spirituale?)

Lumina albă conține în interiorul ei toate culorile. Dacă descompunem lumina albă obținem un curcubeu de nuanțe, adică toate culorile într-o formă separată  ]-∞, +∞[.

Cele două lumini (albă și curcubeu) au aceeași compoziție, diferențierea constă doar faptul că sunt sub o formă diferită.  Zero,  plus infinit și minus infinit.

Împărțirea cu zero încearcă în zadar să-l descompună pe zero.  Împărțirea cu zero încearcă să-l aducă pe zero în lumea noastră materială, în lumea celorlalte cifre, așa zis normale.  Cu toate astea zero nu poate fi adus în lumea noastră pentru că, matematic, s-a stabilit că această împărțire e imposibilă. 

Dacă zero e lumina albă, plus infinit și minus infinit sunt cele două brațe ale curcubeului.

***

Biblia zice că în zilele de pe urmă cunoștința va crește. Abia acum am înțeles de ce. Pentru că avem nevoie.

(ideea cestui articol îi aparține fiului meu și se vrea o continuare meditația precedentă. Deocamdată este partea a doua a unei serii de patru. Spun deocamdată pentru că viitorul (în aceste vremuri de pe urmă) e atât de minunat de imprevizibil )

Infiniment grand et infiniment petit

Ce este timpul? și cum poate arăta viața în afara lui?

Dacă arunc o piatră într-un lac, între momentul în care piatra e pe traiectorie și momentul în care cade făcând cercuri concentrice pe suprafața apei , pot distinge timpul: prezentul – momentul în care o arunc, trecutul – momentul în care m-am gândit să o fac și viitorul – momentul în care piatra cade făcând cercuri pe suprafața apei.

Dacă timpul nu există atunci înseamnă că toate aceste momente nu se pot petrece decât în exact același timp. Deodată și mereu. Înseamnă și că s-au petrecut deja și că se vor petrece, pentru că dacă ceva s-a petrecut înseamnă că se va petrece mereu, căci prezentul, trecutul și viitorul sunt toate amestecate în momentul prezent și accesibile în toate direcțiile.

Totuși, pentru ca acțiunea să se desfășoare ar trebui ca totul (acțiunea de a arunca piatra, de a mă gândi să o fac și momentul în care piatra cade) să se desfășoare exact în aceeași fracțiune de fracțiune de sedundă. Dar dacă timpul nu există când se petrec aceste 3 acținuni? probabil într-un „loc” în care prezentul trecutul și viitorul sunt toate „condensate” în aceeași unitate de loc.

Dacă timpul nu există înseamnă că nici spațiul nu poate exista. Deci nu există nici distanță.

Ca și cum totul ar fi extrem de mic, extrem de minuscul suficient cât să anihileze distanța. Astfel încât momentul în care arunc piatra și momentul în care piatra cade făcând cercuri pe suprafața apei să fie concomitente.

Dacă timpul și spațiul nu există atunci totul e condensat într-o unică „particulă”, în ceva inifinit de mic dar în același timp infinit de mare căci acea „particulă” conține în interiorul ei totul. Prezentul, trecutul, viitorul  precum și distanțe incredibile în care chiar și lumina ar rătăci la nesfârșit.

Dacă nu există distanță și timp atunci nu poate exista decât o singură, o unică „particulă”.

Acest „punct”, această esență, această contradicție infinit mare și infinit de mică, a creat un „flash” astfel încât să ofere unei părți din ceea ce există, exista și va exista în interiorul ei să se dezvolte în timp și spațiul. Ca o dezarhivare a unui fișier arhivat.

Această „esență” a creat universul nostru. Pe noi. Viața noastră. A creat dar în același timp n-a creat nimic căci doar a permis unui gând care exista în interiorul ei să se extindă. Să iasă din „arhivare” și să ocupe spațiul și timpul de care avea nevoie.

În prezentul nostru proogramul încă curge, acel „flash” se extinde astfel încât să exteriorizeze/materializeze tot ceea ce avea „arhivat”. În consecință universul nostru e în expansiune.

Tot ce se întâmplă s-a întâmplat deja în interiorul „particulei esență”, a „particulei creatoare” dar vizualizat abia în timpul și spațiul dezarhivat.

Cu toate astea suntem cu toții prinși în interiorul acelei „particule creatoare” în care am existat întotdeauna și în afara căreia nu putem exista. De aceea Dumnezeu ne cunoaște de dinainte de a exista lumea. De aceea Dumnezeu poate fi peste tot în același timp. Pentru că e în același timp incredibil de mic și incredibil de mare. De aceea nimic nu poate exista în afara voinței Sale și de aceea nimeni îi nimic nu poate schimba ceea ce El este.

Tot ce știm despre Dumnezeu sunt doar imagini coborâte la nivelul nostru.  Sunt doar imagini ale unor minuscule părți din multiplele Lui fațete. Dacă ne limităm la imagini, acestea vor fi cu siguranța false căci ele sunt doar etape înspre cunoaștere. Sunt doar niște explicații ajutătoare, care, pe măsură ce avansăm constatăm că nu sunt neapărat reale. Probabil că Dumnezeu nu șade pe un tron privind la fiii oamenilor. Înseamnă că fiii oamenilor au nevoie de această imagine ca să înțeleagă dar nu au nevoie să rămână la această imagine.

De câte ori ne facem o „imagine” îl reducem pe Dumnezeu la nivelul nostru. De câte ori ne facem o imagine aceasta este în parte falsă. Dumnezeu nu poate fi redus la o imagine pentru că El este totul și fără El nu poate exista nimic. Nici măcar imaginea. Cum ar putea fi în aceste condiții imaginea?

Sacrificiul lui Isus e etern. Dar asta nu înseamnă că s-ar petrece în fiecare zi în eternitate ci înseamnă că s-a petrecut mai întâi acolo, în interiorul acelei „particule” infinit de mică și infinit de mare pentru ca apoi să se „dezarhiveze” în lumea noastră în timp și spațiu.

Nimic din ce s-a petrecut acolo nu poate fi anulat, pentru că s-a petecut deja. Victoria noastră împotriva forțelor întunericului e sigură. Nimic nu ne poate despărți de dragostea pe care Dumenzeu o are pentru noi.

Suntem acum aici doar pentru că am fost atunci acolo în acea „particulă-esență” care a creat această realitate  pentru a ne da șansa să ne bucurăm de viață la un alt nivel.

Seductia = a crede ceea ce vrei să crezi

Ca si cum masca ar fi aparut mai intai la nivel spiritual, invizibil. Am renuntat sa spunem lucrurilor pe nume si incet incet ne-am (auto)cenzurat in tot ceea ce nu se integra in politically correct. Am invatat sa facem si sa acceptam raul convinsi ca raul e de fapt bine. Concedierile sunt spre binele nostru, distantarea sociala e spre binele nostru, serviciile tot mai proaste sunt si ele spre binele nostru, statisticile si stirile care creaza panica sunt si ele, evident, tot pentru binele nostru. Companiile farmaceutice si guvernele sunt  preocupate sa gaseasca o solutie, iar noi o asteptam nerabdatori.

Cand tacerea noastra a facut ca balanta sa se incline in favoarea celor care au ales tacerea (cenzura), masca s-a materializat la nivel fizic.

Cand gandirea noastra, aliniata la marcajul care se opereaza pe nesimtite asupra omenirii va inclina balanta, marcajul va deveni si el vizibil. Va iesi din sfera spirituala si se va materializa. Si fara el nu vom mai putea nici cumpara si nici vinde…

„Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuiaDrept răspuns, Isus le-a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva”

care e atidotul seductiei? dragostea fata de adevar

Despre umilință. O altă abordare (3)

Dumnezeu a pregătit pentru noi o cale. O singură cale pentru a intra în Împărăția Lui. Dacă mergem pe ea suntem salvați și nu ne putem pierde. Avem nevoie doar de umilitatea de a accepta ca e singura cale. Că nu noi o alegem și că nu avem nimic de adăugat.

Oamenii sunt însă prea orgolioși și caută propriile lor căi folosindu-se, evident, de lumina confuză din arborele cunoașterii. Unii au inventat religii care să le indice calea, alții mai orgolioși vobesc de știință, alții și mai orgolioși (mai erudiți) (?) vorbesc despre cabala si alte chestii oculte impingând absurdul până acolo încât se servesc de Biblie pentru a a-și confirma unele părți din teoriile lor.

„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”„Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14- 4:6)

 

Prin lumina Ta vedem lumina

Dacă ochiul nostru este sănătos tot trupul nostru va fi plin de lumină

Dacă nu avem lumina Lui (adică Lumina primară, cea necreată, cea care exista înainte ca soarele și luna să fi fost create) tot ce avem e lumina provenită din arborele cunoașterii. O lumină amestecată cu întuneric.

Aşa că, dacă lumina care este în noi este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta.

Lumina din arborele interzis nu e chiar întuneric (căci dacă ar fi doar întuneric și-ar pierde puterea de seducție) ci e doar o semi-obscuritate în care bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua-n amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi. Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.

…dar rareori observăm acest lucru. Căci ne comparăm cu cei din jur. Lumina amestecată cu întuneric din arborele cunoașterii e o lumină care ne face să ne comparăm mereu unii cu alții. Și astfel devenim orgolioși (trufia merge înaintea căderii, iar căderea e cauzată de faptul ca din cauza lipsei de lumină devenim incapabili să identificăm obstacolele din fața noastră)  Dacă ne comparăm cu ceilalți nu rareori considerăm ca suntem mai merituoși, că religia noastră e mai bună sau că faptele noastre bune chiar servesc la ceva (deșertăciune a deșertăciunilor)

Lumina din arborele cunoașterii ne face orbi față de înțelepciune.

  • Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:
  •  strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:
  • Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa?
  • Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele…
  • Fiindcă eu chem, şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna, şi nimeni nu ia seama,
  •  fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele,
  • de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,
  • când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când vor da peste voi necazul şi strâmtorarea.
  • Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.
  • Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica de Domnul, 
  • pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele,
  •  de aceea se vor hrăni cu rodul umbletelor lor şi se vor sătura cu sfaturile lor.
  •  Căci împotrivirea proştilor îi ucide şi liniştea nebunilor îi pierde,
  • dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.”

***

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

 

Despre umilință. O altă abordare (2)

Suntem salvați prin har, prin credință. Nu suntem salvați prin fapte ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:9)

Cu alte cuvinte doar cei smeriți pot intra în împărăția lui Dumnezeu. Pentru că doar ei pot accepta că intrarea (iertarea) nu e bazată pe meritele personale ci numai și numai pe faptul ca Isus a murit pe cruce pentru noi.

Cărarea credinței

pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. (2 Corinteni 5:7)

Ca și cum umblarea prin credință ar fi cărarea îngustă care duce la viață. Întorci spatele lumii (largă este calea ce duce la pierzare) și alegi să asculți doar de Cuvânt. Uneori cărarea cea îngustă te va duce prin porțiuni care sunt în contradicție cu logica lumii acesteia dar tu știi ca lumea aceasta zace în cel rău. Și rămâi pe cărare chiar dacă din când în când se va face noapte. 

După o vreme constați că tot ce ai de făcut este să te menții pe cărare. Cărarea cea îngustă pare să prindă viață și o forță miraculoasă te atrage spre poarta care e la capătul ei. Nu e nevoie să faci nimic. Trebuie doar să rămâi pe cărare.

(Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. (Ioan 5:19)

Ca și cum umblarea prin credință ar fi o formă de pre-răpire a miresei. Ca și cum răpirea miresei ar fi început deja.

Dualitate

Ca și cum suferința ar fi linia de separare între cei care au duhul lumii și cei care au Duhul lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere suferința ar fi nu numai elementul declanșator al acestei dualități ci și elementul care va face deosebirea între cele două tipuri de persoane. Suferința e deci necesară.

În fața suferinței se conturează două tipuri de persoane. Cei care se revoltă și cei care se umilesc în fața Creatorului. Cei care au duhul lumii acesteia și cei care au Duhul lui Dumnezeu.