Separarea grâului de grâu sau a oilor de oi

Când grâul a ajuns la maturitate e separat de neghină. Neghina e aruncată în foc iar grâul depozitat în grânare.

Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.

Până la vremea secerișului grâul și neghina cresc împreună. La vremea secerișului, grâul va fi separat de neghină. Neghina va fi aruncată în foc iar grâul va fi strâns în grânar. Prima separație.

Ce se va întâmpla cu grâul strâns în grânar? Probabil că perioada în care va fi depozitat în grânar va fi o lungă perioadă de așteptare. De încercare. O parte din grâu va fi probabil mâncată de șoareci, alta se va deteriora, iar în final doar o parte din grâu va fi neatins de intemperii. A doua separație. Separația fecioarelor. Separația fecioarelor înțelepte de cele neînțelepte.

***

La început au existat două tabere. A celor care vor să se vaccineze și a celor care nu vor să se vaccineze. Grâul și neghina. Prima separație.

Pe urmă au urmat restricțiile și în tabăra celor care nu voiau să se vaccineze a apărut o diviziune. A doua separație – cei care s-au vaccinat pentru a putea să-și continue viața de dinainte și cei care au renunțat la tot. Fecioarele înțelepte s-au pregătit făcându-și rezerve pentru momentul în care accesul la lumea civilizată le va fi inaccesibil și fecioarele care nu s-au pregătit și au fost nevoite să se vaccineze ca să-și poată cumpăra ulei pentru lampă (alimente, medicamente, apă etc.)

Cred că ne apropiem cu pași repezi de a doua selecție. Cred că fecioarele nechibzuite n-au putut cumpăra ulei pentru candelele lor fără să accepte semnul fiarei, motiv pentru care n-au mai putut să intre în sala de nuntă căci ușa a fost încuiată.

Frecvența (in)accesibilă

Cuvântul Tău e peste tot. El ne dă lumina, înțelepciunea și bunătatea. El ne ghidează să facem binele și ne îndepărtează de rău. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. Cuvântul Tău există din eternitate.

Cu toate astea puțini sunt cei care-L aud. Pentru că puțini merită să-l audă. Cuvântul Tău e acolo, dar nu-L auzim. E acolo dar nu-L vedem. E acolo dar nu-I identificăm prezența. Pe drumul Damascului, apostolul Pavel a fost singurul care a auzit.

Cum am putea face pentru a avea ochi care să vadă și urechi care să audă? Să vadă și să audă ceea ce există deja, ceea ce e vizibil și audibil încă de la creația lumiii. Cum putem discerne vocea Ta de zgomotele ambiante?

oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.

Sfârșitul e un început

E normal ca istoria să se termine astfel.

Ne-ai păstrat în inima Ta de-a lungul istoriei. Ai „întins” timpul astfel încât să putem fi cu toții salvați. Toți cei care aveau numele înscris în cartea vieții.

Cum vei face pentru ca niciunul dintre aceștia să nu se piardă? Unde vei găsi timpul pentru ca fiecare persoană să Te poată alege?

Îți mulțumesc pentru că ai „întins” timpul până astăzi și pentru că îl vei „întinde” în continuare până când ultimul om drept va fi salvat.

Iar la final, vei accelera mersul lucrurilor pentru a grăbi deciziile. Pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. Căci Tu te întorci după fiecare dintre noi, în parte. Ești păstorul cel bun care se întoarce după oaia rătăcită.

Urgiile apocalipsei vor avea ca scop accelerarea deciziilor celor care trebuie să Te găsească. Pentru că timpul va ajunge la final.

Urgiile apocalipsei vor avea ca scop să arate lumii monstruozitatea lui Satan. De a prezenta lumii o avanpremieră a ceea ce va fi infernul. Pentru ca fiecare să poată alege în deplină cunoștință de cauză.

Dumnezeu drept. Dumnezeu e bun și plin de compasiune. Urgiile apocalipsei sunt și ele o dovadă.

doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi

Într-o primă etapă lumina lui Dumnezeu ne „orbește” față de lumea exterioară obligându-ne să ne orientăm privirea spre interior, iar abia după ce timpul de „pauză” și-a împlinit misiunea putem să privim corect spre exterior.

Pe drum, când* s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. „(….) „Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.

Porunca fericirii

Există forțe mult mai puternice decât diavolul și decât Cuvântul lui Dumnezeu. Voința omului. Deciziile omului. Centrul războiului spiritual.

Lupta spirituală se duce între forțele binelui și răului pentru deciziile noastre.

Această forță – sau această falie – să fie consecința directă a faptului că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru? Existența liberului arbitru să ne dea acea forță incredibilă de a muta munții? de a scoate din sărite toate forțele întunericului? de a ne da superioritate în fața îngerilor? de a ne da acces la încercări care ne vor fasona caracterul?

Încercările să fie marca libertății noastre? pașaportul de a fi fii ai lui Dumnezeu? Încercările să fie cheia progresului spiritual?

***

Dacă mă uit în jurul meu observ ca nimeni nu are o viață normală. Nici fericită. Fericirea pare să nu facă parte din lumea noastră. Fericirea pare să fie doar o aspirație, doar o himeră. Alergăm în permanență după ea fără să o atingem niciodată. Dacă o prindem pentru o clipă ne va scăpa printre degete și o vom pierde rapid. Sau ne vom da seama după un timp că ceea ce am „prins” n-a fost decât o iluzie a fericirii și că fericirea rămâne ca de obicei intangibilă.

Tristețea și nefericirea par să facă parte din lumea noastră. Ne înconjoară în permanență, ne întunecă inimile și privirile și ne alungă fericirea.

Dacă fericirea e o himeră, atunci care să fie scopul vieții noastre, dacă nu acela de a-L căuta pe Dumnezeu cu toată inima și cu toată forța noastră?

Revenim deci la prima poruncă… Să fie ea oare porunca fericirii? Să fie ea baza pentru o viață fericită? Să ajungem la această primă poruncă din orice direcție a vieții ne-am îndrepta? Toate drumurile să ducă înspre ea?

Fericirea să fie altceva decât ceea ce ne imaginăm noi? să fie oare acel sentiment că faptele și gândurile noastre sunt conforme cu voia lui Dumnezeu? Să fie oare faptul că ne-am aliniat liberul arbitru cu cerințele și voia lui Dumnezeu? …pentru că abia atunci putem rezona în armonie cu viața, cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Abia atunci putem învinge forțele negative și intra în destinul nostru. Abia atunci „eliberăm” voia lui Dumnezeu, cea bună, perfectă și agreabilă pentru „curge” și inunda viața noastră.

Aparențe

In gradina Eden șarpele a propus omului libertatea. Dumnezeu a propus omului limite.

De-a lungul istoriei diavolul a propus omului libertatea. Dumnezeu i-a propus legi și restricții.

La final Anticrist va propune omenirii o soluție in fata haosului și urgiilor pe care omenirea le va suferi. Dumnezeu ne va cere sa traversam aceste urgii chiar cu prețul vieții.

Diavolul se deghizează în înger de lumina. Dacă nu avem dragoste pentru adevăr și o relație personală cu Dumnezeu șansele ca seducția sa ne lovească în plin sunt de 100%.

dar… un jour viendra ( a se asculta fara moderatie si cu sonorul la maximum 🙂 )

Orgoliul, ultima barieră

…sau poate prima barieră în lumea nouă

Soarele răsare la est și apune la vest. Noaptea urmează zilei și după primăvară vine vara. Cerul e albastru și copacii sunt verzi. Apa e udă și blana câinelui meu e moale.

Aș putea spune că acestea sunt certitudini. Câtă vreme lucrurile se petrec așa suntem în control. Suntem specia dominantă pe această planetă și acest lucru ne conferă un anumit confort, căci ne simțim în siguranță câtă vreme controlăm mediul în care trăim.

***

dacă ne apropiem de Dumnezeu nu mai controlăm nimic. Nu mai știm exact cine suntem, ce vrem și ne întrebăm dacă chiar existăm cu adevărat. În această nouă dimensiune nu controlăm nimic, nu cunoaștem nimic, suntem în totalitate vulnerabili și fără nicio forță. Ca și cum n-am exista.

La limita dintre cele două lumi, singura barieră care ne poate interzice accesul în lumea cea nouă, cea lipsită de orice reper cunoscut, cea în care nu controlăm absolut nimic, este doar orgoliul.

***

imi era teamă să intru în această lume, teama că aș înceta să mai exist, teama că nu voi mai ști cine sunt, unde încep și unde mă termin. Teama că m-aș pierde în Tine, că m-aș rătăci și nu aș mai regăsi drumul spre mine însămi, spre certitudinile mele, spre ceea ce eram înainte. Teama de propria-mi vulnerabilitate, de totala mea dependență, teama că aș fi complet și total la dispoziția Ta. Fără nicio forță, fără nicio intimitate. Teama că aș depinde în totalitate de bunătatea Ta. Sau de contrariul ei. Căci ai putea să faci orice cu și din mine. 

Primul pas pentru a intra în împărăția cerurilor este să mori față de tine însăți. Dacă nu mori față de tine însăți nu poți să intri în lumea cea nouă, căci poarta care separă cele două lumi nu se va deschide pentru ține. Dacă nu mori față de tine însăți nu poți să te (re)naști din nou. Ca să renaști trebuie ca mai întâi să mori.