Minciuna deghizată în adevăr

după un studiu de Haim Dynovicz. (îmi pare rău că am rătăcit link-ul spre studiul în original, dar dacă vreti sa ascultati varianta originală, în franceză, (mp3) lăsați-mi un comentariu și v-o trimit prin e-mail)

Cursul începe cu un articol dintr-un ziar. Articolul cu pricina, însoțit de o poză, mare și frumoasă, vorbește despre povestea unei femei, mamă a 9 copii care a trăit până atunci o viață normală și care în sfarșit are curajul de a face ceea ce este necesar pentru a fi fericită. E momentul în care a spus NU trecutului, soțului, religiei și îndoctrinărilor și a ales să fie ea însăși. A ales să se căsătorească cu adevărata ei iubire. O altă femeie, mamă a 3 copii, care ca și ea a trăit o situație similară.

Totul e prezentat într-o manieră care ne face să rămânem fără replică și să fim catalogați ca insensibili și „inamici” ai iubirii adevărate dacă nu am spune și noi, la unison cu toți naivii oamenii: wow! în ce societate liberă trăim! avem în sfârșit posibilitatea să fim noi înșine și să trăim în conformitate cu ceea ce ne caracterizează. Putem să fim fericiți! Putem să fim impliniți!

Are cineva curajul după ce citește un astfel de articol să spună: femeia aia ar fi trebuit să rămână cu soțul și să spună adio dragostei adevărate? Am putea spune că n-ar avea ea dreptul ca măcar la 50 de ani să știe ce înseamnă dragostea adevărată și să fie fericită? Avem noi curajul să spunem că ar trebui să continue viața pe care a avut-o? să aibă în soț când ea de fapt își dorește alături o femeie?

E emoționant faptul că oamenii în societatea noastră au curajul să-și revendice propria lor natură, iar mesajul e atât de bine transmis încât umanitatea întreagă e în curs să urmeze această idee care se prezintă ca un vis dar care în realitate este un coșmar. Fericită e generația care a avut în sfârșit curajul să renunțe la vechile lanțuri ale unei opresiuni morale ale religiei care i-au ținut pe oameni prizonieri timp de milenii. Tot spiritul articolului este să ne facă să spunem: Wow! în ce generație extraordinară trăim!

Care e mesajul ascuns și cum facem ca să nu cădem în capcana pe care jurnaliștii ne-o întind într-un mod profesionalist și abil în acest articol? Cum ne debarasăm de această seducție? Câutând adevărul, bineînțeles, iar acest adevăr, odată găsit, ne va surprinde nu numai prin faptul că e neașteptat ci mai ales prin faptul ca are referire la porunca a treia și la greșeala celor 10 exploratori. 

***

Fața în față cu vițelul de aur, greșeala exploratorilor pare a fi doar o greșeală umană cauzată de sentimente absolut omenești. Frica. E de înțeles că un popor, fără experiență în ale războiului, ieșit doar de un an din  sclavie să se simtă înfricoșat la gândul că trebuie să înfrunte una din cele mai puternice armate ale momentului.

Totuși se pare că pentru Dumnezeu greșeala exploratorilor a fost mult mai gravă decat vițelul de aur. (într-un alt curs Haim compară vițelul de aur cu o boală ușoară, inofensivă dar care are o formă de exteriorizare care te duce cu gândul ca pacientului îi vine imediat sfarșitul – corpul plin de eczeme, de răni etc. Greșeala exploratorilor este o boală care nu se vede cu ochiul liber. Pacientul pare sănătos însă boala este extrem de grava și serioasă)

Întrebarea e legitimă. De ce greșeala exploratorilor a fost atât de grava? Ce a văzut Dumnezeu în spatele acesteia?

Toate argumentele exploratorilor, adevărate în esența lor, nu erau decât o mască care voala ceea ce-i deranja cu adevărat. Știau ca în Israel ei nu vor mai fi lideri pentru ca totul se va schimba. Erau lideri în deșert deja de un an și au înțeles că în Țara Promisă nevoile oamenilor se vor schimba și în consecință ei nu-și vor mai putea păstra funcția avută. (în deșert era o viață în esență spirituală, odată ajunși în Țara Promisă triburile se vor dispersa și oamenii vor avea nevoie de un alt gen de lideri)

Au început să guste puterea, onoarea, privilegiile… șef de trib nu era putin… și nu voiau sa piarda asta! Un alt context, un alt mod de viață, un alt sistem politic… „adevărate” motive care să te înfricoșeze mai tare decât uriașii din Țara Promisă.

Reacția lor va fi adevarat-falsă. Nu vor alege să mintă, căci într-adevăr cananiți erau așa cum i-au descris, dar nici nu vor spune adevărul. (dacă frica lor ar fi fost față de cananiți si nu față de pierderea privilegiilor situația ar fi fost cu totul alta)

***

Să nu iei în deșert numele lui Dumnezeu are o semnificație extrem de profundă și care nu se limitează la cuvintele pe care le rostim.

Evreii spun că nerespectarea acestei porunci pune în pericol umanitatea în întregime.

reformuland această poruncă am putea spune: să nu te folosești de adevăr (sau de numele lui Dumnezeu) pentru a-ți justifica interese meschine. A-ți ascunde interesele în spatele adevărului e mult mai grav decât atunci când spui o minciună. Pentru că dacă spui o minciună celalat se poate dezvinovăți dar dacă spui adevărul, atunci când el nu servește la nimic ci e spus  doar în scopul de a-l discredita pe celălat atunci aceasta devine o urâciune în ochii lui Dumnezeu.

Orice ideologie care se servește de Dumnezeu pentru a justifica minciuna, distrugerea și răul intră sub interdicția acestei porunci. Pentru că atunci când te servești de Dumnezeu pentru a-ți justifica monstruozitățile pui în pericol umanitatea întreagă (vezi islamismul radical sau inchiziția)

Dumnezeu detestă mai mult ca orice o minciună deghizată în adevăr.

***

Și ca să revin la istorioara de la început. Ceea ce urmărește articlolul respectiv nu e nicidecum fericirea acelei femei ci doar avansarea unei agende care are ca scop distrugerea lumii vechi, așa cum o cunoastem noi și înlocuirea ei cu o lume nouă în care dacă ești european de exemplu nu e neapărat să ai pielea alba și să fii crestin, iar dacă ești născut bărbat poți să devii femeie. O lume în care, cei care nu se adaptează vor fi puși la zid în numele toleranței. Articolul din ziar nu este decât o minciună deghizată în adevăr, o manipulare sentimentală care, dacă o înghițim ne transformă în niște naivi cumsecade, care cu bună credință fac jocul celor care-i fraieresc, și se mai cred și deschiși la cap. Cireașa de pe tort! 🙂

 

Anunțuri

Puiul de pasăre

Te pllimbi de 3 zile departe de parcurile publice, de orașe, de sate și chiar de oameni. Ești singur și pe teritoriul nimănui. Ești sărac și nu ai pe nimeni care să-ți dea o coajă de pâine. Stomacul își cere drepturile și întregul organism pare să fi intrat într-o stare de letargie care te gândești că ar putea fi definitivă.
Când crezi că nu mai ai nicio soluție zărești ca prin ceață (căci și ochii încep să-ți joace feste) un cuib și o pasăre. Treci în revistă interdicțiile și îți dai seama că legea ta te autorizează să mănânci puii de pasăre. Înainte să te arunci asupra lor îți amintești că Legea ta, dată de Dumnezeul, tău zice: „gândește-te la suferința păsării. Alung-o înainte să-i mânânci puii. Nu poți să mănânci puii de față cu mama.”
Și îți spui: Tu Dumnezeul meu care nu ai milă de mine îmi ceri mie să am milă de una din creaturile tale neînsemnate? Cum e posibil acest lucru? Chiar nu vezi evidența? Cum poți să-mi ceri așa ceva? Nu vezi situația în care sunt?
Ai 2 opțiuni. Ori asculți îndemnurile normale ale firii ori asculți de Dumnezeu. Dacă asculți de Dumnezeu ai câștigat. Ai folosit cheia pe care El ți-a trimis-o pentru a te scoate din starea ta de sărăcie. Ai trecut testul și versetele care urmează sunt pentru tine. Ai declanșat mecanismul care va pune în mișcare legile spirituale. În scurt timp vei avea o casă, mijloace de subzistență (un câmp pe care să-l cultivi), vei fi informat chiar cum să o faci iar în final vei avea parte și de lucruri neimportante. de lux.
Întotdeauna când ești într-o situație limită și resursele omenești sunt inexistente Dumnezeu îți trimite o cheie care te va scoate din închisoarea ta. Această cheie e întotdeauna un test. Un lucru pe care în mod normal ți-e imposibil să-l faci. Dacă reușești să te anulezi pe tine însăți și să faci ceea ce trebuie atunci ai descoperit ieșirea din închisoarea lipsurilor și problemelor tale.
______________________
„Dacă întâlneşti pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă şi mama lor şezând peste pui sau peste ouă, să nu iei_ şi pe mama, şi pe puii ei, ci să dai drumul mamei şi să nu iei decât puii, ca să fii fericit şi să ai zile multe.

Când zideşti o casă nouă, să-ţi faci un pălimar împrejurul acoperişului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea. nu semeni în via ta două feluri de seminţe, ca nu cumva să întinezi şi rodul seminţei pe care ai semănat-o, şi rodul viei.

nu ari cu un bou şi un măgar înjugaţi împreună.
nu porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună.
Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.” (Deuteronom 6:12)
______________________
experimentat pe propria piele dar înțeles de aici

2 din 12

sau aproximativ 17%. Cu 0,3 procente rotunjite înspre bunăvoință 🙂
Înainte de a intra în Țara Promisă 83% din creștini „ratează” intrarea și continuă să rătăcească în deșert pentru restul vieții lor. Nu neapărat într-un deșert al nemântuirii ci doar într-un deșert jalonat de suferințe și probleme. Înainte de a intra în Țara Promisă doar 2 oameni, Caleb și Iosua, au crezut că ceea ce Domnul promite poate să și pună în practică.
Unde am putea găsi credința care să ne califice pentru a face parte din cei 17%, adică dintre cei 2 din 12 care au ales Viața înca din timpul vieții?

De vorbă cu mine însămi

Pe zi ce trece devin parcă tot mai mizantrop. Să fiu politically correct mi-e lehamite. Să aud oameni care vor doar să vorbească fără să asculte pe nimeni mi-e iarăsi lehamite. Să văd oameni proști și mândri de prostia lor iarăși mi-e lehamite. Să mă izolez nu-mi place, să trăiesc în mijlocul oamenilor iarăși nu-mi place.
Să-mi cumpăr oare un animal de companie? 🙂

*

Dacă-mi cumpăr un câine nu-mi place. E murdar, miroase a câine și în plus e prea dependent.
Dacă-mi cumpăr o pisică iarăși nu-mi place. E prea independentă și n-are nevoie de mine.
Un hamster face parte din altă lume și nu-mi plac animalele de companie care nu împart același mediu natural cu omul. Mi se pare o cruzime să țin o pasăre într-o colivie sau un pește în spațiul limitat al unui acvariu.
Până la o soluție mai bună mi-am transformat blogul în animal de companie. Îl privesc, mă privește. Scriu ce vreau și el nu protestează. Poate doar pentru că nu înțelege nimic.

*

 

(în primăvară cred că o să cumpăr niște găini. Pentru că mă identific mai degrabă cu vânatul decât cu vânătorul 🙂 )

Idolatria din luna decembrie

După ce am ascultat mesajul am pus mâna pe bradul de Crăciun (în sfârșit!!!) si l-am condus pe ultimul lui drum, spre pubela de gunoi. Și asta în condițiile în care eu nu sărbătoresc Crăciunul…

Cu toate astea, păstrasem bradul de plastic, primit cadou, doar asa, pentru orice eventualitate… ca să mă ferească de privirile chiorâșe și de catalogările celor care mi-ar călca pragul în această perioadă a anului…

O gură de aer proaspăt, un mesaj preluat de pe site-ul „Fără compromis”, un site care-și poartă bine numele.

Salvat de ape

Când am scris acest text (în 10 mai 2017) credeam că povestea e încheiată. Dar n-a fost să fie așa. Binecuvântările Domnului nu s-au terminat atunci. Binecuvântările Domnului continuat. Și sunt atât de uimitoare și neașteptate încât le voi păstra pentru mine pentru încă câteva săptâmâni. Până când vor deveni realitate. 🙂

_________________________

 

Am ezitat inainte de a scrie, caci n-as vrea sa sune ca si o lauda… e doar recunostinta si umilinta in fata Majestatii lui Dumnezeu. dar… poate ca daca eu n-as zice nimic pietrele ar vorbi…..asa ca imi iau adio de la blogul asta intr-o nota de optimism si speranta.

… emoții, apă, saci de nisip, scenarii catastrofale… Zile intregi de emotii. Zile de injurat barajele, de des-injurat barajele… Zile de lupta spirituala in care stiam ca ingrijorarea nu-si are locul, ca-i un pacat impotriva lui Dumnezeu, caci este scris ca toate lucrurile lucreaza inspre binele celor ce-l iubesc pe Domnul.

Zile in care am inteles ca un crestin normal este pus la pamant de catastrofe naturale. Ca un crestin normal este la voia naturalului. Este rapus de boli normale, de inundatii, normale si ele, de cutremure, normale si ele etc. Daca esti un crestin normal nu te poti astepta la nimic extraordinar. Daca depasesti pragul si faci tranzitia de la normal la extra-normal, adica daca depasesti normalitatea, vei vedea cu ochii tai ca legile spirituale sunt mai puternice decat cele naturale si ca legile fizicii sunt undeva in urma ta, fara nicio putere.

Ca sa treci barajul trebuie sa devii o persoana care are alte valori, valori in afara normei. Ca si vaduva aceea care, in plina perioada de foamete, a avut o atitudine iesita din comun. Si din cauza asta uleiul si faina au tinut cat timp foametea a tinut. A avut o atitudine iesita din norme atunci cand profetul a discutat cu ea. Cine ar fi raspuns ca ea la cererile lui? Cine ar fi spus ca Dumnezeu e viu atunci cand tu mai ai o bucata de paine si putina apa dupa care stii ca vei muri de foame? cine ar fi acceptat sa ofere celuilalt aceste ultime resurse? De aceea Dumnezeu a gasit terenul pe care sa faca o minune.

Dar sa revin la minunea mea, care mereu se invarte pe terenul singuratatii si respingerii celorlalti (ocazie cu care am inteles ca n-am de ce sa ma plang pentru faptul ca cei din jur nu ma inteleg, caci… pentru prima data am realizat ca Isus a suferit de aceasta solitudine toata viata si la un nivel mai acut. Cine L-a inteles? Nimeni! Cine a inteles lucrarea pe care a facut-o? Nimeni! A fost neinteles pana si de parintii lui, care s-au mirat atunci cand l-au pierdut in templu)

Deci: zile de facut saci de nisip, de carat saci cu nisip, de pus saci cu nisip in jurul casei, saci care rand pe rand au fost acoperiti de apa. Vecinii aveau prieteni, familie… erau multi care puneau umarul.. noi eram doar 2 si lucram in cateva ore cat faceau altii in cateva minute.

Pe urma m-am uitat la televizor si am vazut aceeasi solidaritate, armata care-i ajuta pe oameni, oameni care se ajutau intre ei…Si m-am simtit dintr-o data singura si pierduta. Nu numai in lumea apelor ci asa in general… Si atunci ochii mei s-au deschis si pentru o fractiune de secunda am vazut casa mea care era plina de îngeri. Si mi s-a spus ca daca nu exista oameni in jurul meu atunci exista îngeri care sa ma protejeze.

Si ma credeti sau nu, la latitudinea voastra, casa noastra e singura, unica, din zona in care locuiesc si in care nu s-a infiltrat nicio picatura de apa, desi e inconjurata de ape. E o oaza de pace, de liniste si seninatate in mijlocul naturii dezlantuite. Iar acum ma uit la ea ca la un teritoriu sfant, si mi-e mai draga ca niciodata. O pastrez curata si ma pastrez si pe mine curata.

 

Casa din minutul 2.56 e pe strada mea 🙂 iar pozele sunt facute de pe fereastra.

De ce Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce din fructele pomului cunoașterii

Dreptatea divină are două paliere:

„Mishpat” care reprezintă legea cu toată rigoarea care decurge din aceasta și

„Tsedaqah” care reprezintă spiritul în care această lege e aplicată și care ține cont de circumstanțe atenuante precum și de viața persoanei judecate.

Dreptatea lui Dumnezeu nu e nici oarbă și nici insensibilă. Ea este în totalitate dreaptă și în același timp capabilă să-i consoleze pe cei care suferă.

*

Dreptatea umană are și ea două paliere.

Este fie subiectivă, fie insensibilă. Dacă lăsăm sentimentele să se amestece, deciziile noastre devin subiective. Dacă nu lăsăm sentimentele să se amestece deciziile noastre ar putea fi luate de o mașină.

*

Dumnezeu poate râde, poate plânge, poate fi trist sau îndurerat fără ca aceste sentimente să-l afecteze în natura Sa. Omul nu poate experimenta niciun sentiment fără ca acesta să nu-l influenteze și să nu-i afecteze imaginea despre dreptate și adevăr.

Omul a mâncat din fructul cunoașterii binelui și răului într-un moment în care nu era pregătit pentru așa ceva.