Tatonări

Fecioarele înțelepte au avut ulei suficient pentru lămpile lor pentru că ele, spre deosebire de cele neînțelepte, știau că nu au cum sa-L cunoasca pe Dumnezeu (într-un mod perfect). Știau însă că o lampă este făcută să lumineze iar acest lucru a fost suficient. Dacă L-am cunoaște pe Dumnezeu (în mod perfect) atunci n-ar mai putea fi Dumnezeu. 

Există două teorii cu privire la univers. Unii oameni de știință spun că universul ar fi finit (dar fara limite în sensul ca am ajunge mereu în punctul de unde am plecat) în timp ce alții spun ca universul ar fi infinit. Cu toții sunt însă de acord că universul este în expansiune. (dacă universul ar fi finit cum ar putea fi în expansiune?)

Dacă universul ar fi finit atunci ce ar putea exista acolo unde el se termină? Nimic? Dar ce e nimicul? Nimicul poate exista? Logic vorbind nimicul nu poate exista. Dacă e absența materiei atunci „nimicul” ar putea reprezenta locul geografic, matricea, în care ceva ar putea să existe.

Dacă nimicul nu există înseamnă că universul e infinit. Nu are nici început și nu are nici sfârșit. Înseamnă chiar că universul e peste tot dintotdeauna și pentru totdeauna. Înseamnă că universul e matricea în care se situează planetele, sistemul nostru solar, grupul nostru local de galaxii, universul nostru observabil și cu siguranță și cel neobservabil.

Dacă privim cerul și admirăm stelele ne dăm seama că ceea ce vedem nu există în timp real, ceea ce vedem este de fapt cum a aratat universul în urmă cu sute de mii de ani. Într-un fel facem o formă de arheologie.

Dacă am putea privi viețile noastre de la o anumită distanță înseamnă că am putea vedea oricând, în orice moment viața noastră derulându-se ca și cum timpul nu ar exista? Că totul ar depinde de locul din univers din care am privi?

Cu alte cuvinte nimic nu se pierde ci totul se înmagazinează undeva. În univers. În interiorul matricei.

Când Dumnezeu a creat lumea Duhul Său se plimba deasupra adâncului de ape și deasupra tenebrelor. Tenebrele (absența luminii) îi aparțin lui Dumnezeu. Daca Satan se folosește de întuneric asta nu înseamnă că întunericul i-ar aparține sau ca întunericul ar fi ceva rău. Satan nu a creat nimic. El însuși e doar o creație care-i aparține lui Dumnezeu.

Dacă privim cerul noaptea, ceea ce vedem negru ar putea fi matricea? Adică „nimicul” în care a luat naștere universul nostru?

Totuși Dumnezeu nu a creat lumea din nimic ci a creat-o din El însuși. Asta ar înseamna că Dumnezeu ar putea fi matricea? Dar Dumnezeu spune că l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. (matrice în matrice?)

Fiecare dintre noi avem un corp fizic. Dar oare omul se „reduce” doar la spațiul ocupat de corpul fizic? Ca să avem compasiune față de oameni, ca să-i putem iubi sau ca să putem empatiza cu ei, trebuie ca oamenii să se situeze în spațiul spiritual ocupat de sentimentele noastre. Avem nevoie să-i cunoaștem sau să le cunoaștem povestea. Alfel ar fi ca și cum n-ar exista (pentru noi). Înseamnă că locul fizic pe care-l ocupă un om nu e definit doar de ceea ce ochii noștri văd. Sfera noastră de influență (matricea noastrâ) se extinde odată cu cunoașterea. E în expansiune mereu… (ca și universul?)

Există oameni exploatați și cu probleme peste tot în lume. Totuși ceea ce ne afectează pe noi sunt doar cei pe care-i cunoaștem sau cei a căror poveste a „penetrat” în interiorul spațiului  nostru spiritual. Nu putem să empatizăm și nu putem să iubim ceea ce nu cunoaștem.

Dacă matricea ar fi „spațiul spiritual” ocupat de Dumnezeu înseamnă că El poate să ne iubească și să aibă compasiune față de noi toți. Înseamnă că nu are început și nu are sfârșit. Înseamnă că e omniprezent. Înseamnă că El cunoaște și trecutul și viitorul, căci timpul nu există. Înseamnă chiar că orice am face nu putem niciodată să ieșim din matrice (adică să ne sustragem judecății Lui)

Înțelepciunea fecioarelor era faptul că ele știau că nu au cum să știe. Iar dacă știau că nu au cum să știe au anticipat și s-au pregătit încercând să cunoască un maximum din ceea ce era posibil. 

 

 

Reclame

Ochelari de cal, ochelari de om

Dumnezeu e in afara timpului. Dumnezeu are timp si are rabdare. El nu repara niciodata ceea ce e stricat ci intotdeauna construieste ceva nou, demoland in totalitate ceea ce este vechi. Insa demolarea doare si putini sunt gata sa spuna: Faca-se voia Ta si nu voia mea.

Nascut din nou… De ce e nevoie sa ne nastem din nou? De ce singura poarta pentru a intra intr-o alta viata e renuntarea in totalitate la viata de dinainte? De ce ni se cere sa devenim nou-nascuti lipsiti de reperele vietii de dinainte, de experienta, de concluziile si convingerile rezultate din experientele trecute? De ce ni se cere sa renuntam la toata intelepciunea noastra? Ce inseamna sa ne reinnoim inteligenta?

Daca pentru o persoana tanara lucrurile ar fi teoretic mai simple, cu cat inaintam in varsta si cu cat ne socotim mai intelepti, mai inteligenti sau mai eruditi, cu atat lucrurile se complica. Nicodim n-a inteles de ce e nevoie sa ne nastem din nou pentru a vedea imparatia cerurilor. Un fruntas al iudeilor, care cunostea Tora in profunzime… ce nevoie avea el sa reseteze tot ce a acumulat pana atunci ca sa poata vedea imparatia cerurilor? Cum putea acest Invatator a carui autoritate a recunostea (Ioan 3:2) sa-i ceara asa ceva? De ce ii cerea asa ceva?

„Daca un om nu se naste din nou nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3) 

Daca un om nu se naste din nou, acel om e orb. Poti sa-i vorbesti despre adevar, despre Dumnezeu sau despre nasterea din nou caci el nu va vedea altceva decat zidul din fata lui. Va vedea doar traditiile in care s-a nascut, va vedea doar ceea ce i-au spus parintii sau bunicii, va vedea doar ceea ce l-a invatat religia pe care o are … Va vedea doar ceea ce prejudecatile lui il vor lasa sa vada. Va fi orb si opac la lumina care vine de dincolo. 

Daca ne pastram ochelarii de cal ai vietii de dinainte, convingerile personale ne vor impiedica sa vedem. Daca nu ne nastem din nou nu vedem, suntem orbi. Orbiti de ceea ce consideram valoros din experienta noastra de o viata.

Isus spune:  fericiti cei saraci cu duhulul caci a lor este imparatia cerurilor. Fericiti pentru ca ei nu vor avea probleme sa renunte la toate prejudecatile pe care ceilalti le poarta cu ei de-o viata si pe care, din cauza obisnuintei nu le mai vad.

A o lua de la capat e o sansa pe care putini sunt in stare s-o valorifice. Ca sa obtii ceva trebuie mai intai sa renunti la tot ce ai, caci strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.

„Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe şi haina cea nouă şi nici peticul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi amândouă se păstrează. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: ‘Este mai bun cel vechi.’” (Luca 5:36-39)

 

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

In momentul in care Adam a pacatuit, daca tinem cont de tot ceea ce implica pe viitor acea neascultare, „normal” sau „logic” ar fi fost ca Dumnezeu sa stearga omul de pe fata pamantului. S-ar fi evitat astfel suferinta omului precum si suferinta lui Isus. Dumnezeu a acceptat insa pretul si a dat omului sansa sa se reintoarca acolo de unde a luat-o pe un drum gresit. De ce? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Iadul este o alegere si nu o pedeapsa. Este doar rezultanta normala a unei vieti in care ai avut sansa sa fii salvat dar ai refuzat. Nu faptele rele te duc in iad ci orgoliul care te impiedica sa te pocaiesti acceptand ca Isus a platit pentru pacatele tale. Iadul este o alegere pentru ca pacatele fiecaruia sunt alcatuite dintr-o materie spirituala care se acumuleaza si care nu poate sa dispara prin mijloace naturale. Iadul e doar rezultanta normala a unei vieti in care ai avut sansa sa fii salvat dar ai refuzat.

Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pentru cei salvati, Dumnezeu a considerat drept ca cei care au ales iadul sa sufere vesnic.  Pentru ca ar fi putut sa faca si ei exact aceeasi alegere. Cu sanse egale. Daca unii au reusit inseamna ca toti ar fi putut sa reuseasca daca ar fi vrut. Responsabilitatea iadului nu apartine lui Dumnezeu ci omului. 

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez

Pentru ca Ego-ul nostru sa existe trebuie sa-si „culeaga” de undeva materia din care e alcatuit. Pentru ca gandurile noastre sa existe trebuie sa-si „culeaga” de undeva materia din care sunt compuse. Pentru ca actiunile noastre sa se materializeze trebuie conduse de undeva.

Ca si cum am avea in fata noastra doar doua surse din care putem sa „asamblam” esenta fiintei nostre. O sursa pozitiva si una negativa. Intre acestea doua, savante amestecuri de alb si negru, nuante infinite de gri. Atat.

Depinde de noi daca alegem sa vedem izvorul de apa vie sau daca alegem sa nu-L vedem. Depinde de materia din care am ales sa ne construim ego-ul.

Dar, cum nu ne-a ajuns nicio ispita care sa fie mai puternica decat noi (1 Corinteni 10:13) inseamna ca ar trebui sa facem fata la orice. Inseamna ca avem posibilitatea sa „culegem” din sursa pozitiva tot ceea ce avem nevoie pentru a fi desavarsiti, asa cum Tatal nostru este desavarsit (Matei 5:48).

Daca renuntam la o particica negativa, pozitivul ii va lua automat locul. Cu cat renuntam la mai mult rau cu atat avem loc mai mult pentru bine. Sau invers. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3:30).

Cum s-ar zice nimic care sa ne valideze orgoliul, caci nimic nu e al nostru si nimic nu ne apartine. Nici macar gandurile sau sentimentele. Desi sunt ale noastre ele sunt „construite” pe o baza si dintr-o materie care nu ne apartine. Ce ar putea oare insemna umilinta in acest context altceva decat a recunoaste evidenta? Sufletul nostru nu ne apartine, iar rascumpararea lui e extrem de scumpa (Psalm 49:8)

Suflare de viata

Ce este acel ceva care face diferenta intre viata si moarte? Ce este viata si ce este moartea?

Daca adunam exact aceleasi elemente chimice care compun corpul uman sau animal si le asamblam in exact aceeasi structura nu obtinem altceva decat materie fara viata. De ce? Ce anume lipseste? toate elementele chimice sunt acolo…. Ce se intampla cand moare un om? Corpul lui este exact la fel constituit si inainte si dupa. Ce anume se intampla intr-o singura secunda astfel incat totul sa basculeze ireversibil de la viata la moarte? Aceleasi elemente chimice dispuse in exact acelasi mod…  Din acest punct de vedere moartea e o anomalie. Ceva nu mai functioneaza. Ceva lipseste, ceva a disparut si logic nu avem nicio explicatie.

***

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Omul e viu doar pentru ca Dumnezeu exista. Daca Dumnezeu si-ar retrage suflarea de viata omul n-ar mai exista. Nici el, nici animalele, nimic. Viata e doar o suflare de viata care-I apartine lui Dumnezeu. Dumnezeu este viata. Viata e omniprezenta pe pamant, deci Dumnezeu e omniprezent.

„Dacă nu s-ar gândi decât la El (Dumnezeu), dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.”

Atunci cand murim ne pierdem viata, pierdem bucatica de Dumnezeu care e in noi. Ajungem intr-o alta lume. Fara suflare de viata. Fara Dumnezeu. Pentru vesnicie si ireversibil.

Cata vreme avem viata, adica cata vreme Dumnezeu e cu noi putem sa-L alegem. Putem sa alegem soarta pe care sufletul nostru, nascut prin suflarea de viata divina o va avea dincolo de moarte. Putem alege o lume fara Dumnezeu (iadul) sau o lume in care moartea a fost invinsa de viata.

„Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.”

 

Gradina interioara

Tatal nostru…

  • daca Dumnezeu e Tatal nostru inseamna ca suntem copiii Lui.
  • inseamna ca suntem frati si surori
  • In stare „naturala” suntem fiinte materiale. Dumnezeu este o fiinta spirituala. Ca sa putem fi copiii lui trebuie sa ne nastem din nou, din apa si duh. Daca nu ne nastem din nou nu putem intelege vorbirea Lui si nu putem asculta cuvantul Lui. Ce e material nu poate intelege ceea ce e spiritual.
  • daca Dumnezeu e Tatal nostru inseamna ca putem comunica cu El. In spirit. Iar daca comunicam cu El*, daca urechile noastre spirituale  devin sensibile la vocea Lui inseamna ca  imparatia cerurilor este inauntrul nostru**. Inseamna ca ne-am reintors, spiritual vorbind, in Gradina Edenului, atunci cand Dumnezeu se plimba prin Gradina si vorbea cu omul pe care-l crease.

 

 

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. (Ioan 10:27)

** Nu se va zice: ‘Uite-o aici’ sau ‘Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17-21)

Câinele, judecata și dreptatea

De fapt Dumnezeu e un zece (1o porunci, 1o plagi pentru eliberarea din Egipt, 10% din veniturile noastre ii apartin) iar omul, dupa chipul si asemanarea lui e un noua (se naste dupa noua luni de sarcina de ex.)

de vorbă cu mine însămi

Sunt o ființă umană deci nimeni nu poate contesta că n-aș fi mai inteligentă decât câinele meu. Nici semenii mei și nici semenii lui chiar daca printre patrupede ar putea circula legenda că câinele l-ar fi dresat pe Pavlov – de câteori voia să mănânce, el câinele, apăsa pe buton și omul se executa hranindu-l.

Dacă credeți în legenda patrupedelor n-are rost să citiți în continuare, căci ceea ce scriu nu e pentru voi.

Cum spunem, sunt net mai inteligentă decât câinele meu (cine nu-i de acord n-are rost să citească în continuare). Dacă eu sunt un 10, atunci câinele meu e un 7, primatele care cică-s mai inteligente decât câinele meu ar fi un 7,1 iar găinile, insectele și alte bâzdâgănii microscopice ar fi, cu puțină bunăvoință, undeva pe la 6,5.

Nu vreau să am nicio maimuță, nicio insecta (dacă s-ar putea) și nicio găină (în casă zic). Vreau…

Vezi articolul original 589 de cuvinte mai mult