Ca sa lumineze noaptea

Perioada de har e o perioada de suferinta. Pentru Iacov. Ai pornit la drum pe cararea cea ingusta care duce la viata si dintr-o data se lasa seara. Intunericul devine din ce in ce mai negru – doar cateva raze de luna iti mai tin companie. Lumina pe care o ai e doar pentru urmatorul pas. 

Daca noaptea ar fi totala, fara luna, voalul ar fi complet si n-ai vedea mai departe de povestea drobului de sare. Daca voalul n-ar exista s-ar pierde liberul arbitru. Intre aceste doua limite se afla cararea ta.

Cand e noapte, in inchisoarea problemelor in care te afli Dumnezeu iti trimite o mica raza de lumina. Ca si cum luna ar fi fost creata special pentru tine. Pentru a-ti lumina noaptea. In acel moment ai doua directii posibile: fie te indrepti spre momentul in care acel luminator lumineaza la maximum (luna plina) fie te indrepti spre o obscuritate totala (noaptea fara luna).

Iti trebuie doar curajul de a te arunca in gol si nebunia de a crede ca gravitatia poate fi inversata. Daca alegi sa te agati cu ambele maini de credinta vei intra intr-o zona in care vei umbla pe nori precum Petru a umblat pe apa.

Reclame

Nimic nu se pierde

Avem doua posibilitati: putem sa facem ca toata lumea si sa ne uitam la lucrurile care se vad sau putem sa facem ca cei alesi si sa ne uitam (si) la lucrurile care nu se vad.

„Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2 Corinteni 4:18)

Observand lucrurile care se vad stim ca nimic nu se pierde ci totul se transforma. Cu cele spirituale, cele care nu se vad, e putin mai complicat caci Dumnezeu, desi e aproape de noi, vrea sa fie gasit prin tatonarile noastre repetate. Ca si cum s-ar ascunde in spatele fenomenelor naturale pentru a nu interfera cu liberul nostru arbitru, oferindu-ne astfel libertatea de a vedea ceea ce dorim sa vedem: fie un fenomen natural, fie sa-L vedem pe Cel care a facut posibil ca acel fenomen natural sa aiba loc.

Maretia omului consta (si) in capacitatea de a-L vedea pe El atunci cand numele lui ar putea fi (ca intotdeauna de altfel) Hazard. Daca avem ochii spirituali deschisi observam ca Hazard ar putea fi (unul dintre) numele lui Dumnezeu. Dumnezeu controleaza hazardul si nimic nu e la intamplare…  noi numim hazard ceea ce nu putem controla, ceea ce scapa puterii noastre de intelegere… si e greu sa observam ca hazardul are legile lui… inscrise in Biblie.

Faptul ca nimic nu se pierde ci totul se transforma ne plonjeaza intr-un univers extrem de sensibil. Fiecare cuvand rostit ramane undeva, ca o unda electromagnetica care nu dispare in neant… Isus spune ca intr-o zi fiecare om va da socoteala pentru fiecare cuvant pe care l-ar fi rostit… caci nici un cuvant nu se poate pierde.

Pacatul este o materie care se acumuleaza si care nu dispare nici ea in neant. (abia cand pacatele celor care ocupau Tara Promisa s-au acumulat atingand un anumit prag, evreii au putut s-o ocupe)

Pentru ca sa existe pacat e nevoie mai intai de o tentatie. Fara tentatia oferita de sarpe omul nu ar fi pacatuit. In fiecare an, de Yom Kippur tapul ispasitor purta pacatele poporului israel in desert. Cineva trebuia sa poarte toata acea materie spirituala… iar tapul ispasitor era vehicolul care purta pacatele inspre Satan, cel care era responsabil cu tentatiile si care astfel era obligat sa le poarte. Astfel omul devenea liber de materia spirituala a pacatului pentru inca un an. Exista un tap pentru Dumnezeu si exista un tap pentru Satan. Tapul pentru Dumnezeu era sacrificat pentru iertare iar cel pentru Satan alungat in desert.

Pacatele noastre se acumuleaza si nu dispar cu trecerea timpului. Singura solutie ca ele sa dispara este ca cineva sa le poarte, iar acel cineva sa le preia asupra lui insisi si sa moara impreuna cu ele. Singurul care a putut face acest lucru a fost insusi Dumnezeu pentru ca doar El era fara pacat, astfel incat, mort impreuna cu pacatele a putut sa revina la viata doar El. Fara pacatele noastre pe care le-a purtat.

Inainte de a fi mai bine trebuie sa fie mai rau

La inceput a fost o noapte si pe urma a fost o zi. La inceput a fost haos si pe urma a fost ordine. La inceput a fost intuneric si pe urma a fost lumina.

Ziua (biblica) incepe la apusul soarelui si se termina cand soarele apune. Saptamana incepe cu 6 zile lucratore si se termina cu shabat-ul. Viata incepe cu noaptea si ar trebui sa se incheie in lumina.

Intotdeauna inainte de a fi mai bine trebuie sa fie mai rau.

Copilaria nu e cea mai frumoasa perioada din viata. Copilaria e perioada vulnerabilitatii maxime. Fizice, emotionale si de indoctrinare.

Cum sa ne furam singuri caciula

si sa fim ferm convinsi ca n-am furat-o noi.

Sa presupunem ca suntem intr-o relatie careia vrem sa-i punem capat dar suntem prea lasi ca sa-i spunem celuilalt in fata. Cum procedam pentru a ne fura propria caciula? Ne comportam de asa maniera incat sa-l exasperam pe celalalt pana cand il vom determina sa ne paraseasca el. In felul acesta avem constiinta impacata, iar bonus, nu numai ca suntem nevinovati dar suntem chiar victime. Si vom astepta ca ceilalti sa ne planga de mila.

Dumnezeu priveste insa motivatiile ascunse ale inimilor noastre si nu judeca dupa aparente. „Fiindca nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.” (Luca 8:17)

Idolatria din luna decembrie

Uitandu-ma la aglomeratia de pe strazi, la forfota din magazine, la oamenii grabiti si din ce in ce mai obositi, striviti parca sub povara obligatiilor fara numar sau dimpotriva la cei singuri care se simt in aceasta perioada mai singuri decat de obicei (de unde numarul mult mai mare al sinuciderilor in prejma Craciunului) nu pot decat sa ma mir ca Craciunul poate fi considerat o sarbatoare crestina. De altfel in Biblia aminteste doar de doua personaje care si-au serbat ziua de nastere: faraon si Irod.

Mi-a placut in mod deosebit mesajul lui Alin Blaine, marturia lui de credinta care seamana cu cea a preotului ortodox aici:

de vorbă cu mine însămi

După ce am ascultat mesajul am pus mâna pe bradul de Crăciun (în sfârșit!!!) si l-am condus pe ultimul lui drum, spre pubela de gunoi. Și asta în condițiile în care eu nu sărbătoresc Crăciunul…

Cu toate astea, păstrasem bradul de plastic, primit cadou, doar asa, pentru orice eventualitate… ca să mă ferească de privirile chiorâșe și de catalogările celor care mi-ar călca pragul în această perioadă a anului…

O gură de aer proaspăt, un mesaj preluat de pe site-ul „Fără compromis”, un site care-și poartă bine numele.

Vezi articolul original

Dincolo de aparente

Imparatia lui Dumnezeu nu vine intr-un mod care sa izbeasca privirea. E langa noi dar daca nu avem ochi (spirituali) nu o vedem.

Faptele sunt fapte deci vizibile cu ochiul liber. Harul sa fie atunci dupa starea inimii? adica dupa ceva intim, interior pe care doar Dumnezeu il vede? Harul sa insemne (si) ca cei mantuiti sa fie alesi pentru revelatia lui Dumnezeu dupa starea inimii lor? si nu dupa faptele lor? Un exemplu ar fi Pavel. Facea cu sinceritate ceea ce era gresit ferm convins ca ceea ce face este bine. Intentiile lui erau bune dar faptele gresite. Dumnezeu ii cunoastea insa inima. Stia ca era un aluat maleabil.

„o ramasita datorita unei alegeri, prin har” (Romani 11:5)

Si de aici rezulta un paradox. Unii oameni par rai, egoisti sau increzuti dar de fapt sunt doar traumatizati sau ignoranti. Dumnezeu vede in ascuns si rasplateste tuturor. Alti oameni par buni, altruisti si generosi dar de fapt inima lor, intimitatea gandurilor si sentimentelor le e cu totul alta. Dumnezeu vede in ascuns si nu judeca dupa aparente.

Legea este (a fost) dupa fapte iar harul este dupa starea inimii (motivatiile noastre ascunse care uneori sunt in contradictie cu faptele. Putem face fapte bune dar motivatia acestora sa fie rea precum putem face fapte rele dar motivatia acestora sa fie buna – precum Pavel). Dumnezeu care e in ascuns vede ceea ce noi nu putem vedea.

Cum il gasim pe Dumnezeu? Cautand intelepciunea. Dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu (Proverbe 2)

***

In general oamenilor le e frica de schimbare, de necunoscut.  Cand cineva se schimba exista cel putin 2 reactii. Unii sunt curiosi sa inteleaga ce a determinat schimbarea (un aluat maleabil) in timp ce altii arunca cu pietre din start inainte de a sti despre ce e vorba (un aluat nemaleabil).

Recunosc. E riscant sa intelegi ce a determinat schimbarea celuilalt caci intelegand risti sa fi si tu prins in tavalugul acesteia si sa realizezi ca ai trait degeaba pana atunci.

Dupa ratacirile preotului ortodox cuantic acest preot este o adevarata gura de aer proaspat.